Aproape 50 de copii cu vârste între 2 şi 8 ani au ajuns la spital cu diagnosticul de hepatită, după ce s-au jucat lângă o groapă de gunoi.
Intrarea la Clinica de Boli Infecţioase din Sibiu a fost luată cu asalt ieri de dimineaţă de zeci de părinţi din localitatea Vurpăr, care are 2.000 de locuitori. Aproape 50 de copii au fost internaţi pe parcursul acestei săptămâni cu simptome specifice hepatitei. „Micuţii au fost diagnosticaţi cu hepatită. Acum sunt în stare bună şi în afara oricărui pericol. Avem internaţi 45 de copii şi urmează să mai fie aduşi încă trei. Pentru a nu avea probleme, am contactat Secţia de boli infecţioase pentru adulţi ca să mai preia din cazuri, dacă va fi nevoie“, a declarat Cristiu Ofelia, medic din cadrul Clinicii de Boli Infecţioase din Sibiu. Părinţii dau vina îmbolnăvirilor pe o groapă de gunoi aflată la marginea satului. „Este o râpă plină cu gunoaie aproape de casele oamenilor şi de acolo s-a luat hepatita. Practic, este la vreo 20 de metri de casele şi fântânile noastre. Mai sunt mulţi copii în sat bolnavi, dar unii părinţi încă nu i-au adus la spital. Cred că sunt vreo 80 în total“, a spus Zămăcău Maria, bunica unui băieţel care locuieşte chiar lângă groapa de gunoi. Mai frecventă în septembrie şi octombrie Medicii sibieni bănuiesc şi ei că virusul a ajuns în rândul micuţilor prin intermediul apei, provenită din pânza freatică afectată de gunoaiele din zonă. „Cel mai probabil, virusul a ajuns în apa din fântânile din care oamenii beau apă în fiecare zi“, a mai spus Cristiu Ofelia, din cadrul Clinicii de Boli Infecţioase. Ioan Maniţiu, directorul Autorităţii de Sănătate Publică Sibiu, a declarat ieri că se derulează o anchetă în acest caz şi că se vor preleva probe din apa şi deşeurile de la groapa de gunoi, pentru a depista cauza epidemiei.
Medicii spun că în această perioadă se înmulţesc cazurile de hepatita A în rândul copiilor. „Sunt frecvente îmbolnă virile în septembrie-octombrie, când începe şcoala. Copiii se contaminează în cursul verii, prin mâini murdare, iar virusul are o perioadă de incubaţie de 30 până la 60 de zile“, atrage atenţia medicul infecţionist Adrian Streinu Cercel, de la Institutul „Matei Balş“ din Capitală.
Hepatita A, cea mai puţin agresivă din virusurile hepatice şi cunoscută ca fiind „boala mâinilor murdare“, este întâlnită mai ales la copii, statisticile arătând că 80 la sută dintre persoanele până în 18 ani au fost afectate de acest virus, iar în 75 la sută dintre cazuri boala trece neobservată. În 25 la sută din cazuri, persoanele infectate au disconfort în zona abdominală şi o culoare gălbuie a pielii.