Carnea de cangur, o soluţie la schimbările climatice

Carnea de cangur, o soluţie la schimbările climatice

Consilierul pe probleme de schimbări climatice din guvernul australian susţine că înlocuirea cărnii de vită cu cea de cangur reprezintă o posibilă soluţie la încălzirea climatică.

Potrivit profesorului Ross Garnaut, gazele emise de animalele din ferme sunt o sursă importantă de poluare în Australia, reprezentând 67 de procente din emisiile din agricultură.

Schimbarea obiceiurilor alimentare şi înlocuirea cărnii de vită şi de oaie cu cea de cangur ar reprezenta, în opinia cercetătorului, o soluţie viabilă, deoarece cangurii emit o cantitate nesemnificativă de gaz metan.

În raportul de 600 de pagini trimis guvernului se mai arată că, în cazul în care australienii ar plăti pentru gazele produse de fermele lor, preţul cărnii ar creşte foarte mult.

Astfel, s-ar produce schimbări şi în obiceiurile alimentare ale oamenilor.

"În trecut, cangurii au fost principala sursă de hrană pentru australieni. Acum, s-ar putea întâmpla acelaşi lucru", a subliniat Garnaut, care a admis că vor exista, totuşi, numeroase obstacole- gestionarea fermelor, reticenţa consumatorilor şi schimbarea gustului mâncării.

Deşi controversată încă, ideea consumării cărnii de cangur prinde teren printre australieni, aceasta fiind promovată ca "săracă în grăsimi şi cu un conţinut ridicat de proteine".

Profesorul a citat, în raportul său, un studiu care prezintă potenţialul înlocuirii vitelor cu cangurii în fermele australiene. Potrivit documentului, până în anul 2020, numărul vitelor va scădea semnificativ, fapt care ar permite creşterea numărului de canguri până la 240 de milioane.

În prezent, în Australia sunt aproximativ 34 de milioane de canguri. Anual, autorităţile omoară milioane de canguri pentru a controla extinderea lor. Carnea de cangur este folosită la prepararea mâncării pentru animale.

Sursă: AFP

Ne puteți urmări și pe Google News