Ovidiu Atanasiu, doctor cardiolog în Franţa, a emigrat din România acum 15 ani, la scurt timp de la terminarea liceului. În opinia acestuia, cel mai important aspect legat de experienţa emigrării a fost acela de a se bucura de valorile transmise acasă şi în şcoala românească, considerate "adevărate comoari în lumea occidentală". Românul este printre puţinii care pot declara că şi-au îndeplinit visul: de a fi medic în Franţa.

Evenimentul Zilei: Când aţi plecat din România? Ovidiu Atanasiu: Momentul plecării din România a însemnat începutul unei experienţe care mi-a schimbat complet viaţa. Am plecat în Franţa la vârsta de 18 ani, mai precis în septembrie 1993, după absolvirea liceului “Gheorghe Lazar” din Bucureşti. Dosarul meu a fost acceptat la Universitstatea Louis Pasteur din Strasbourg pentru a începe studiile de medicină, ca urmare a unui concurs oganizat de Institutul Cultural Francez la Bucureşti.

De ce aţi ales această ţară? Întotdeauna mi-am dorit să devin medic, fiind destul de mult influenţat şi de părinţi, dar mai ales de tatăl meu, profesor universitar la Facultatea de medicină din Bucureşti, care a considerat că cel mai bine pentru mine este să studiez medicina în Franţa, ţară cu o bogată tradiţie în domeniul medicinei.

Care a fost prima impresie odată ajuns acolo? Chiar dacă, în prezent, marile oraşe din România încep să se asemene tot mai mult cu celalalte oraşe moderne din Europa, în primii ani de după Revoluţia din 1989 diferenţele erau uriaşe, din punct de vedere urbanistic, arhitectural şi al gradului de civilizaţie, în comparaţie cu o Românie care nu avusese timp să se schimbase prea mult faţă de perioada comunistă. Deşi mai vizitasem Franţa cu ocazia unui schimb cultural între Liceul “Gheorghe Lazar“ şi Liceul “Clemenceau” din Reims, prima impresie a fost că am ajuns într-o altă lume, pe care de mult mi-o doream, în care cele mai banale locuri sau comportamente le admiram, ca într-un adevărat muzeu. Îmi amintesc că vedeam, pentru prima oară, un fast-food tip Mc Donald's, care încă nu exista pe vremea aceea în România.

Care au fost primele diferenţe pe care le-aţi simţit între societetea românească şi cea franceză? Primele diferenţe pe care le-am observat faţă de societetea românească au fost legate de spiritul pragmatic bine dezvoltat al oamenilor, de autonomia în viaţă, pe care un occidental doreşte şi uneori este obligat să o dobândescă cât mai devreme. În Occident există, indiscutabil, un grad de civilizaţie mai ridicat al oamenilor, dar nu te poţi bucura de ospitalitatea specifică românilor şi se poate simţi o răceală în raporturile dintre oameni şi chiar o indiferenţă. Cum au decurs primele săptămâni? Primele săptămâni au fost foarte interesante pentru mine, deoarece am avut şansa să iau contactul cu sistemul universitar din Franţa, dar şi cu oameni şi locuri dintr-o ţară occidentală, pe care de mult doream să o cunosc. În acelaşi timp, a fost o perioadă destul de dificilă, când trebuia suportată depărtarea de ţară şi familie şi când este nevoie de eforturi deosebite de adaptare la mentalitatea şi stilul de viaţă occidental, care uneori nu se potrivesc cu valorile tradiţionale primite în ţară.

Pentru intelectualii de mâine ai României, care studiază la Paris, viaţa în Occident este şansa de a-şi dezvolta personalitatea şi de a se apropia de ceea ce aş numi “omul complet”, care reuşeşte să armonizeze mentalitatea din est şi cea apuseană, gândirea raţională şi cea emoţională.

Integrarea într-o ţară străină nu este deloc uşoara. Pentru un român în străinătate, viaţa începe practic de la zero, atât pe plan profesional, dar şi pe planul vieţii sociale şi al situaţiei materiale. De aceea, viaţa în străinătate înseamnă şi multe sacrificii, în schimbul unei experienţe unice de viaţă, pe care nu o vei uita niciodată.

Aţi avut parte de un ajutor din partea altor persoane? Realizările pe care le-am avut în Franţa le-am obţinut singur, fără niciun ajutor, decât din partea familiei rămasă în România, care m-a susţinut de la 2.000 de km distanţă, aşa cum a putut, pe toată durata studiilor. Pe vremea când am plecat în Franţa, în 1993, era sistemul vizelor de o lună, când nu puteai părăsi ţara cu acte în regulă decât dacă aveai asigurată o locuinţă în Franţa sau dacă exista o persoană din străinătate care să garanteze prin aşa numitul “prise en charge”. Pentru a putea pleca din România cu acte în regula, am fost ajutat de o rudă din Franţa, care era primarul unei localităţi din apropiere de Strasbourg. În afară de susţinerea din ţară a familiei, în Franţa exista un sistem de Servicii Sociale bine pus la punct, dar ajutoarele nu sunt cu adevărat substanţiale.

Care au fost cele mai dificile momente? Parisul este al doilea oraş în care am studiat. Chiar dacă a ajunge în Paris poate fi visul oricui, totuşi viaţa nu este deloc uşoara pentru un străin, unde uneori trebuie să te mulţumeşti doar să supravieţuieşti. Sistemul medical francez, considerat ca fiind unul dintre cele mai performante din lume, are un sistem de selecţie a studenţilor la fel de riguros, caracteristic universităţilor occidentale, iar reuşita studenţilor este scăzută. Doar 10% dintre studenţii francezi reuşesc concursul de admitere la medicină în Franţa, iar dintre studenţii străini numai 1-2%. Când aţi simţit că lucrurile încep să intre în normal? Numai după primii 2-3 ani eforturile de adaptare încep să dea roade, dar prima mare schimbare a avut loc după ce am terminat studiile de medicină, la Universitatea Paris 7 Denis-Diderot, am devenit Medic Rezident al Spitalelor din Paris. Aderarea României la U.E., în ianuarie 2007, a însemnat un adevărat salt pentru întreaga diasporă. După absolvirea Facultăţii am susţinut o Teza de Doctorat, în domeniul Cardiologiei, care a recompensat eforturile mele de-a lungul a zece ani de studiu al medicinei în sistemul medical francez. În prezent, sunt medic specialist şi lucrez într-o Clinică Medicală din Paris. Totuşi, chiar dacă m-aş putea mândri cu unele realizări, consider că, în viaţă, cel mai înalt titlu este acela de a fi om.

Care este cel mai mare vis al dumneavoastră şi unde credeţi că are cele mai mari şanse să se împlinească, în România sau în Franţa? Cel mai mare vis al meu a fost să reuşesc studiile de medicină în Franţa şi să devin medic, ceea ce am şi realizat. Tind însă să cred că un om este pe deplin realizat, atât pe plan profesional, cât şi al vieţii private, atunci când reuşeşte la el în ţară. Aţi regretat decizia de a pleca din România? Într-adevăr, există momente mai grele când gândul întoarcerii în ţară te încearcă şi poţi regreta plecarea din România. Chiar dacă am început o carieră medicală în Franţa, ţară în care m-am format ca medic, dar şi ca om, nu neglijez complet posibilitatea întoarcerii în ţară. Chiar dacă sunt mulţi care se declară mulţumiţi de viaţa lor în străinătate, mie mi-a plăcut mult un vechi proverb românesc, probabil nu foarte cunoscut: “Cu adevărat fericit este cel ce este fericit la el acasă”, foarte valabil în anumite momente mai grele.

Cum caracterizaţi raporturile dintre românii din diaspora? În general, pot spune că există o atitudine pozitivă între românii din diaspora, care sunt practic confruntaţi cu aceleaşi greutăţi ale unui străin plecat departe de ţară, ceea ce creează un spirit de solidaritate şi într-ajutorare, dar şi bucuria de a întâlni alţi români plecaţi din ţară.

Vă implicaţi în activităţile comunităţii de români din diaspora? Comunitatea românilor din Paris se poate bucura de încercarea reuşită de continuitate a tradiţiei ”prezenţei româneşti“ la Paris, care este întreţinută de reuniunile culturale organizate de Institutul Cultural Român din Paris, dar şi de conferinţele de la Casa Românescă din Paris, la care asist uneori cu sentimentul evadării dintr-un adevărat exil.

Care este sfatul dumneavoastră adresat românilor care vor să emigreze sau celor care au făcut deja acest pas? Ce este important să ştie? Chiar dacă am studiat medicina în Franţa, probabil cel mai important lucru pe care l-am învăţat este de a şti să apreciez şi să mă bucur de valorile ce mi-au fost transmise la şcoala şi acasă în România, o adevarată comoară în lumea occidentală. Probabil, unul dintre defectele cela mai mari la noi în ţară este că ne lăsăm prea uşor amăgiţi de mirajul lumii occidentale.

Românii care vor să emigreze este bine să ştie, aşa cum au arătat foarte clar şi statisticile, că plecarea din ţară pune la grea încercare integritatea familiei, în ciuda câştigurilor financiare de acolo, ce sunt adesea cu mult sub aşteptări şi care necesită sacrificii uneori prea mari.

Este bine ca cei care au plecat din ţară de curând să îşi păstreze încrederea în “spiritul românesc”, bazat pe tradiţii, bun simţ şi credinţă, “adormite” puţin în lumea occidentală ce se zbate într-o criză socială profundă. Eforturile, uneori orbeşti, pe care un străin se vede obligat să le facă pentru a se adapta la “modelul occidental” de viaţă, unde ateismul începe să ia proporţii incontrolabile, nu este decât o îndepărtare de la adevăratele valori şi deci faţă de Dumnezeu.