Asistenta maternală a avut discernământ

Asistenta maternală a avut discernământ

Legiştii au decis: asistenta maternală din Bistriţa acuzată că a maltratat şi a ucis un băieţel de 4 ani, pe care îl avea în grijă, nu suferea de nicio "tulburare care să o fi împins la crimă".

Astfel, specialiştii au confirmat faptul că Marcela Făgărăşanu, arestată pentru omor deosebit de grav, avea discernământ în momentul comiterii crimei.

Concluziile legiştilor de la Institutul „Mina Minovici“, din Capitală, nu au ajuns încă pe masa magistraţilor bistriţeni, după cum a confirmat, ieri, procurorul Angela Sângeorzan, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Pe de altă parte, poliţiştii au stabilit că şefii de la Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud nu au nicio responsabilitate în acest caz. „Au fost absolviţi de vină atât directorii Marin Rus şi Adela Cârcu, cât şi preşedintele Comisiei pentru Protecţia Copilului, Iosif Redl. În schimb, asistenţii sociali Mihaela Bulz, Rodica Sima şi şeful Serviciului de Asistenţă Maternală din Bistriţa, Flaviu Bercea, se fac vinovaţi de neglijenţă în serviciu“, au precizat surse din poliţie.

„Procurorul de caz va studia propunerile poliţiştilor şi va decide cine va fi învinuit“, a explicat Sângeorzan.

Ne puteți urmări și pe Google News