Un hotel din Turcia îşi concediază toţi bărbaţii angajaţi

Un hotel din Turcia îşi concediază toţi bărbaţii angajaţi

Patroana unui hotel de pe coasta Mediterană a Turciei şi-a concediat toţi angajaţii de sex masculin, din cauza faptului că aceştia au avut, în repetate rânduri, aventuri cu clientele, informează Reuters.

Patroana hotelului "Image", Pelin Yucel, a precizat că de acum înainte va angaja numai femei.

"Ne-am confruntat în repetate rânduri cu aceeaşi problemă însă, după ultimul incident, am decis să angajăm numai femei", a spus Yucel.

"Picătura care a umplut paharul a fost când l-am văzut pe barmanul nostru, un om de altfel foarte respectabil, ieşind dintr-o cameră cu o turistă britanică", a adăugat proprietara hotelului.

Aproximativ 20 de milioane de turişti au vizitat Turcia în ultimul an, cei mai mulţi dintre ei fiind britanici şi ruşi.

 

Ne puteți urmări și pe Google News