Primul stadion pentru Euro 2012

Primul stadion pentru Euro 2012

La Dnepropetrovsk a fost inaugurat în acest week-end primul dintre stadioanele care vor găzdui meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal din 2012, din Ucraina şi Polonia, anunţă AFP.

Viktor Iuşcenko, preşedintele Ucrainei, a fost prezent pentru a da lovitura de începere a primului meci desfăşurat între veteranii de la Dnepr Dnepropetrovsk şi cei de la Spartak Moscova, pe acest stadion cu o capacitate de 31.000 de locuri.

Un al doilea stadion, cu o capacitate de 53.500 de spectatori, este construit în prezent şi urmează să fie inaugurat vara viitoare la Doneţk.

Complexul olimpic din Kiev, principala incintă a dosarului ucrainean pentru Euro, este în curs de renovare şi urmează să fie gata în iunie 2010.

Ne puteți urmări și pe Google News