Unii elevi se plâng de cât de grele sunt ghiozdanele din spinare. Pentru alţii însă, aceasta ar fi ultima grijă din lume. Important este să aibă ce pune în ele.

Început de an şcolar. Un 15 septembrie friguros anul acesta, cu aburi ieşind din gurile micuţilor care traversează drumul spre şcoală. Până aici, au avut parte de priveliştea fiecărui 15 septembrie: mijloace de transport blocate, îngrămădeală la patiserii şi o coadă imensă la flori. Se pare că florile de crini sunt moda anului 2008. 15, 20 de lei buchetul. E mult, dar toată lumea a luat.

În curtea şcolii, băieţeii în uniforme albastre şi cămăşi albe, iar fetele în fustiţe cu carouri şi dresuri albe. Altele, mai friguroase, au dat dresurile pe blugi.

O şcoală bogată, cu elevi săraci

Şcoala bucureşteană "Mircea Sântimbreanu" - sau 139, aşa cum o cunosc cei din cartierul Rahova - este una dintre şcolile în care majoritari sunt copiii săraci. Ca instituţie de învăţământ arată însă destul de bine, cu clase curate şi laboratoare bine dotate. Şcoala a fost renovată în urmă cu doi ani, aşa că în vara aceasta a avut nevoie doar de lucrări de igienizare. "Lucrările s-au realizat cu "forţe proprii"", spune directoarea şcolii, Maria Ionescu. Se vede că o deranjază această situaţie. Aflăm că "forţele proprii" de care pomenise directoarea sunt comitetele de părinţi.

"Fără mult-hulitul fond al şcolii nu putem trăi", adaugă Ionescu, care expune problema firmei de pază angajate pentru păzirea şcolii. Astfel, aflăm că tariful perceput şcolii de firma de pază este plătit integral de părinţi. Vorba directoarei, fără fondul şcolii nu se poate trăi. Cel puţin nu sigur.

O altă problemă este cea a burselor pentru copiii săraci. Şcoala are 1.400 de elevi, mulţi dintre aceştia fiind din familii sărace. "Plafonul pentru burse este foarte redus. Astfel, numărul de elevi cu burse sociale este mult mai mic decât numărul copiilor săraci". În joc este o bursă lunară de aproximativ 270 de RON, jumătate din salariul minim.

Apoi, câteva lucruri de bine. Şcoala este implicată într-un proiect european, COMENIUS, care face parte din programul SOCRATES, specializat pe schimburile de experienţă între elevii europeni. Astfel, elevi din Franţa, Germania şi Luxembourg au ajuns şi vor mai ajunge la Bucureşti, iar micuţii bucureşteni vor studia timp de câteva luni în cele trei ţări.

Emoţii de "bobocel"

"Aş fi vrut să avem doar patru clase întâi, dar până la urmă sunt şapte", spune directoarea, care imediat după discuţia cu mine merge la festivitatea de deschidere, care are loc în sala de sport. Una dintre cele 400 construite în guvernarea Năstase.

Până şi aici e mare îngrămădeală, dar peste toate capetele se vede cel al profesorului de sport, un fel de "Domnu' Trandafir" de la 139. Au intrat toţi elevii din ciclul primar, iar cei de clasa întâi au "escortă" bogată, alături de ei fiind părinţi, bunici, unchi sau fraţi. Fiecare grup are unul sau două buchete mari de flori, fiecare părinte cu ochii pe piciul care nu îşi mai găseşte locul de emoţie.

După vreo jumătate de oră, vreo 20 de copii cu florile ridicate deasupra capului formează două rânduri, printre care urmează să treacă cei mai mici elevi ai şcolii, "bobocii".

Dintre toţi, ochii mi se leagă de Mihai, un băieţel blonduţ şi extrem de ruşinos. Cred că e tuns ieri, pentru că încă este roşu pe ceafă. Se aliniază alături de colegii lui în rând şi trece cu capul plecat printre buchetele de flori. Pe scările din şcoală, unii o iau la fugă. El nu. O ţine strâns de mână pe mami şi se uită cu ochii mari la tatăl său, care ţine în braţe un alt micuţ, de un an. Mihai e singurul din clasă care îi dă doamnei învăţătoare o floare în ghiveci. Toată "ceremonia" e scurtă: zece paşi mărunţi până la catedră şi, cu ochii în pământ, dăruirea ghiveciului pe care îl ţinea strâns, cu ambele mâini.

Întors în bancă, zâmbeşte scurt şi pierdut spre spatele clasei, apoi se întoarce brusc şi parcă mai ruşinat. Fratele de un an al lui Mihai plânge zgomotos în braţele tatălui, un om înalt, cu mâini de muncitor, care şi-a luat liber tocmai pentru prima zi de şcoală a fiului său.

La a zecea generaţie

Poate cea mai amabilă figură din şcoală este cea a învăţătoarei Stana Roşoiu, o femeie de vreo 60 de ani, cu multe fire albe şi ochi albaştri scânteietori. Este una dintre cei 27 de învăţători ai şcolii. Ar fi inutil să o întrebi dacă îi place ceea ce face, i se vede încântarea pe faţă.

Are clasa a IV-a şi are 29 de elevi în clasă. E mulţumită că elevii acestei şcoli vor avea manuale. "Toţi primesc manuale. Unele noi, altele vechi, bine că sunt", spune învăţătoarea, care are în mâini a zecea generaţie a carierei sale.

Şi băieţii ei au învăţat la şcoala 139. "Unul e jurist, altul inginer. 139 a fost şi este o şcoală bună". Până şi nepoţelul va învăţa la această şcoală, dar deocamdată se joacă cu plastilină şi cubuleţe la grădiniţa de alături. Citiţi şi: Lecţiile moderne te fac să vrei din nou la şcoală Prima zi de şcoală la un liceu cu fiţe din Bucureşti

Prima zi de şcoală, de la sărac la bogat Ministrul Educaţiei pentru o zi