Feroe - România, derby-ul codaşelor

Feroe - România, derby-ul codaşelor

Tricolorii au ocazia astă-seară (ora 19.30, TVR 1) să predea "lanterna roşie" în Grupa a 7-a, printr-o victorie în faţa reprezentativei din "Insula Oilor".

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte în această seară, la Torshavn, de la ora 19.30, în direct pe TVR 1, reprezentativa Insulelor Feroe, într-o partidă mult mai importantă decât se anunţa la tragerea la sorţi. Coborâtă de pe scena Campionatului European, unde s-a bătut de la egal la egal cu echipe precum Italia şi Franţa, România s-a trezit aruncată în vârtejul preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2010 fără mare parte dintre oamenii de bază, fără nicio idee tactică şi fără pic de entuziasm. Rezultatele de până acum sunt catastrofale, iar perspectivele - sumbre. După înfrângerea umilitoare în faţa Lituaniei, azi urmează o confruntare cu amatorii din Insulele Feroe, dispută transformată într-un meci dificil şi, totodată, decisiv pentru soarta selecţionerului Victor Piţurcă. Orice alt rezultat decât victoria îi produce, automat, demiterea lui Piţi, care-şi riscă scaunul şi în eventualitatea unui succes.

În condiţiile în care comicul situaţiei n-ar fi şi tragic totodată, am putea spera ca după acest meci să părăsim ultimul loc al clasamentului Grupei a 7-a. Adversara tricolorilor este o formaţie modestă, situată pe penultimul loc în grupa din care mai fac parte, în afara României, Franţa, Serbia, Austria şi Lituania.

SIMILITUDINE

Se va repeta scenariul din Armenia?

Selecţionerul nu va putea conta pe nu mai puţin de 8 titulari după ce Tamaş, Marica şi Daniel Niculae au completat lista absenţilor în capul căreia se află liderii Mutu şi Chivu şi este nevoit să recurgă la improvizaţii, introducând în „primul 11“ cvasidebutanţi precum Aliuţă, Costea sau Costin Lazăr. Situaţia seamănă izbitor cu cea din preliminariile Mondialului precedent, când Anghel Iordănescu a avut 13 absenţi în meciul din deplasare cu Armenia, în care România a remizat şi a pierdut calificarea la turneul final. Acest rezultat a atras demiterea lui Iordănescu, lucru pe care l-ar putea păţi şi Victor Piţurcă, în cazul în care nu câştigă în Feroe.

Înfrângerea suferită pe teren propriu în faţa Lituaniei i-a atras deja o mulţime de contestatari selecţionerului. Suporterii i-au cerut demisia lui Victor Piţurcă în finalul partidei de la Cluj, iar Mircea Sandu, preşedintele FRF, a lăsat de înţeles, într-un interviu acordat EVZ, că soarta antrenorului a fost deja pecetluită. Dacă nu obţine trei puncte în această seară, selecţionerul este ca şi demis, însă nici o victorie nu-l scuteşte de emoţii, întrucât „Naşul“ a anunţat că va avea o discuţie lămuritoare cu tehnicianul echipei naţionale. Selecţionerul, atacat din toate părţile După ce nu demult culegea laude din toate părţile pentru calificarea echipei naţionale la un turneu final după o pauză de opt ani, Victor Piţurcă are din ce în ce mai puţini susţinători. Primele critici au venit după ce România a plecat de la Euro 2008 încă din faza grupelor, deşi a avut calificarea în mână şi au atins apogeul în ultimele zile, după umilinţa administrată de lituanieni la Cluj. „Piţurcă este vinovat de improvizaţiile pe care le-a făcut cu Lituania. A folosit mai mulţi jucători pe alte posturi decât la echipele de club“, a răbufnit şi Ilie Balaci.

„Nico“ şi-a pierdut tatăl

Rămas în ţară după meciul cu Lituania, de la Cluj, internaţionalul Daniel Niculae traversează o perioadă dificilă. Tatăl atacantului de la AJ Auxerre a încetat din viaţă luni seară. Părintele fotbalistului suferea de ciroză şi s-a aflat în comă în ultima săptămână. Marcat de dramă, „Nico“ n-a mai făcut deplasarea în Feroe, cu toate că site-ul federaţiei a motivat absenţa sa printr-o întindere musculară. Coechipierii de la echipa naţională au anunţat că vor purta astă-seară banderole negre şi că vor dedica victoria împotriva naţionalei din Feroe memoriei celui care a fost părintele lui Daniel Niculae. 11 a marcat Generaţia de Aur în poarta celor din Insulele Feroe, în „dubla“ contând pentru preliminariile Mondialului din ’94

REVOLTA CĂPITANULUI

Contra: „Ar fi mai bine ca Dragomir să ne lase în pace!“

Tricolorii aşteaptă meciul cu naţionala Insulelor Feroe cu încrederea zdruncinată de ghinioanele din ultima perioadă şi de criticile şi scandalurile create în jurul echipei naţionale. Căpitanul echipei în lipsa liderilor Mutu şi Chivu, Cosmin Contra, îşi apără colegii şi spune că atmosfera din sânul echipei este bruiată de persoane precum Dragomir.

„Nu s-a stricat atmosfera în vestiar, există însă persoane din afară care o strică. De zece zile, de când am venit la lot, numai de Dumitru Dragomir şi de ce spune el aud. Toată lumea comentează afirmaţiile lui. Ar fi mai bine ca Dragomir să ne lase în pace! Şi, dacă vrea, să se lase el de meserie, nu noi! Judecând după accidentări şi tot ce s-a întâmplat, cred că naţionala a intrat în zodia ghinionului!“, a declarat ieri Cosmin Contra.

În replică, „Corleone“ crede că „Guriţă“ ascultă de Ionuţ Lupescu. Este de notorietate conflictul dintre şeful LPF şi „lupii tineri“ de la federaţie, Lupescu şi Prunea. „Nu sunt vorbele lui Contra. El este influenţat de cei din federaţie. Ăştia sunt în stare de orice! O să stau de vorbă cu Contra şi o să reglăm situaţia. Până atunci, să-şi vadă de joc!“, ne-a declarat ieri Dragomir. Piţi: „Avem jucători mai buni“

Deşi s-a fript în experienţa cu selecţionata Lituaniei, Piţurcă nu suflă în iaurt pe „Insula Oilor“, fiind convins că, în ciuda absenţelor din tabăra noastră, diferenţa de valoare dintre jucătorii celor două echipe îşi va spune cuvântul. „Ne interesează victoria. Sper să o obţinem, să trecem peste jignirile aduse şi să luăm cele trei puncte. Între jucătorii noştri şi cei din Feroe există o diferenţă mare“, a comentat selec- ţionerul Victor Piţurcă.

Ne puteți urmări și pe Google News