Circulaţia este imposibilă, din cauza lucrărilor la pasajul care leagă capătul de nord al centurii de ocolire a oraşului şi ieşirea spre Vâlcea.
Aglomeraţia infernală, cozile întinse pe câţiva kilometri şi blocajele rutiere sunt la ordinea zilei pentru şoferii care trec prin Argeş, pe ruta Bucureşti - Vâlcea. Inaugurarea centurii ocolitoare a Piteştiului, în noiembrie 2007, a rezolvat doar parţial problema traficului infernal din capitala judeţului Argeş. Mai exact, axul central al Piteştiului a fost descongestionat, însă sectorul de drum de la intersecţia drumului DN 7C Piteşti - Curtea de Argeş cu E 81 Bucureşti - Sibiu este, în special la orele de vârf şi în weekend, extrem de aglomerat.
Deficienţele acestei rute au fost constatate la doar câteva zile de la inaugurarea şoselei ocolitoare a Piteştiului. Ca urmare, autorităţile au demarat cu două luni mai devreme decât programat lucrările de construire a unui pasaj subteran care face legătura între capătul de nord al centurii şi ieşirea spre drumul naţional Piteşti - Râmnicu-Vâlcea. Lucrările au costat 12 milioane de euro şi sunt executate de firma Astaldi, aceeaşi care a efectuat lucrările la Autostrada Soarelui şi la centura Piteştiului. Cheltuielile au fost suportate în totalitate de Ministerul Transporturilor. Nervi întinşi la maximum
Nu este o idee prea bună să vii dinspre Râmnicu-Vâlcea şi să te îndrepţi spre Bucureşti, pe şoseaua de centură, la orele „fierbinţi“ ale după- amiezei. Cei mai nervoşi sunt şoferii de TIR-uri, care sunt obligaţi să facă slalom printre zecile de gropi din zona unde se construieşte pasajul şi printre utilaje. Nici şoferii autoturismelor nu au motive să fie mai fericiţi. „Stau de un sfert de oră aici. Aştept să treacă coloana asta de TIR-uri, ca apoi să fac stânga spre Curtea de Argeş. Dacă era să facă şi ei un lucru bun, construiau centura în paralel cu pasajul ăsta“, declara, zilele trecute, şoferul unei maşini Dacia, care coborâse din autoturism pentru a nu se sufoca de căldură. Cum temperaturile erau foarte ridicate, nici muncitorii de pe şantier nu se omorau cu munca.
Mai supăraţi decât şoferii care sunt nevoiţi să treacă prin intersecţia de la Bascov sunt locuitorii blocurilor din zonă, zdruncinaţi şi prăfuiţi zilnic de aceste lucrări. Din acest motiv, preţurile la apartamentele din preajma pasajului au ajuns la un nivel foarte scăzut.
Încă o lună şi jumătate de calvar Începute la finele anului trecut, lucrările de construire a pasajului ar trebui finalizate pe 15 octombrie. Cu doar o lună şi jumătate înainte de termenul de finalizare a lucrărilor, abia au fost puse traversele din planşeul pasajului. Dat fiind „entuziasmul“ constructorilor, există riscul ca pasajul să nu fie inaugurat pe 15 octombrie, ci două-trei săptămâni mai târziu, în plină campanie electorală.
Mai mult, din cauza circulaţiei intense, lucrările de la pasajul de la Bascov s-au desfăşurat cu dificultate. Aprovizionarea cu materiale de construcţii s-a făcut cu greutate, iar muncitorii au lucrat sub riscul accidentelor rutiere. De altfel, un muncitor a murit luna trecută după ce o maşină de mare tonaj a intrat cu viteză în zona de lucru. Unul dintre cele mai tranzitate oraşe
Autorităţile sunt optimiste cu privire la modul cum se va desfăşura circulaţia în acea zonă după ce pasajul va fi dat în folosinţă. „Chiar dacă şoferii au avut de aşteptat minute bune până să treacă de acea intersecţie, trebuie să înţelegeţi că a fost o lucrare de mare anvergură, care va fluidiza traficul într-unul dintre cele mai tranzitate oraşe din ţară“, a declarat deputatul argeş ean Adrian Miuţescu, cel care a făcut lobby pentru fonduri pe lângă ministrul transporturilor, Ludovic Orban. Potrivit unor studii recente ale unor sociologi argeşeni, 20.000 de maşini tranzitează zilnic şoseaua de centură.
Pentru moment, autovehiculele, mai ales maşinile de mare capacitate, pot merge pe DN 67, pe ruta Vâlcea spre Drăgăşani. Din localitatea Găneasa, de lângă Slatina, se merge pe şoseaua spre Piteşti, apoi pe variantă şi în autostradă. Pe sensul invers de mers, se face o buclă de ocolire de aproape o sută de kilometri.
Mai există o variantă, însă pe un drum judeţean, de capacitate mai mică. Tot dinspre Vâlcea, autoturismele pot merge pe DJ 703, coboară de pe Dealul Negru, o iau la dreapta către Cotmeana şi se intră în Piteşti, prin localitatea Zmeura, în cartierul Trivale.
PERSPECTIVE
Drumurile vor mai înghiţi 2 miliarde de euro
Următoarea lucrare de anvergură privind infrastructura rutieră din Argeş va începe în primăvara anului viitor. Este vorba despre autostrada Piteşti - Curtea de Argeş - Sibiu, care va costa aproape 2 miliarde de euro. Primul tronson, Piteşti - Curtea de Argeş, va costa 600 de milioane de euro şi va fi dat în folosinţă în anul 2013. Master-planul şi sursele de finanţare vor fi prezentate de ministrul Orban, pe 15 septembrie. În plus, în următorii ani se prevede construirea unei şosele expres între Craiova şi Piteşti, cu bani de la guvern.