Jurnalistul cu maximă notorietate de azi a tras, în vremea studenţiei, cabluri la Magazinul Unirea şi la Casa Poporului. A fost şi funcţionar la o antrepriză, şi, ulterior, portar de noapte la 23 August.

Trecerea prin două facultăţi, una de hidrotehnică şi una de jurnalism, l-a călit pe actualul prezentator al Antenei 1 în două lucruri importante: rezistenţă fizică, la tot ce are de "oferit" domeniul în care activează de mai bine de 15 ani, dar şi pentru surprizele pe care munca pe teren ţi le oferă uneori dacă vrei cu orice preţ să faci treaba ca la "carte".

Privind înapoi, deloc cu mânie, Lucian rememorează momentele studenţiei, chefurile până dimineaţă din bar în bar, dar şi perioada neagră în care, la începutul anilor '90, făcea parte din Liga Studenţilor, pe când aceasta era condusă de Marian Munteanu.

În 1991, Lucian a apărut, ca purtător de cuvânt, în prima lui conferinţă de presă. Motivul: colegul său de grupă, Andrei Frumuşanu, fusese ucis în mineriada care a doborât guvernul Roman. "Asta m-a dus în media: cheful de a termina ce-aveam de spus despre felul în care ar fi trebuit să se schimbe ţara asta. Sau aceea?". Mândruţă şi-a început cariera la Soti, viitorul Pro TV.

Cu atâta experienţă de student la activ, dublată de una de profesor, Lucian observă astăzi diferenţele majore între un tânăr aflat astăzi pe băncile facultăţii şi unul din anii '90, când el era înscris la prima facultate.

"Atunci se intra greu, cu examene cumplite, care îţi distrugeau ani întregi. Azi, de treaba asta se ocupă ţigările, băutura, câteodată iarba, de multe ori lipsa de bani, de somn", spune Lucian.

Viaţa lui Lucian Mândruţă nu a fost uşoară. "Am fost un copil fără bani de-acasă, că nu era de unde: de la 18 ani mă întreţin singur", explică el. În timpul studenţiei, a tras cabluri la Magazinul Unirea, corpul Splai, apoi la Casă. A fost şi funcţionar la o antrepriză, şi portar de noapte la 23 August, mai târziu. Lucruri pe care, azi, un student nu ar mai putea să le facă. Din fericire, nu ar mai avea unde.

SĂ VEZI ŞI SĂ NU CREZI Examen "picat" la TV

Un paradox al studenţiei lui Lucian Mândruţă la Jurnalism e examenul la un curs de TV, pe care nu l-a luat, deşi tema se suprapunea pe domeniul de expertiză al ziaristului, pe atunci parte din echipa Pro TV. "Era un subiect practic, culmea: un desfăşurător de ştiri. Şi am luat 4. M-am enervat: tocmai veneam după experienţa ca editor de ştiri la Pro TV, unde aveam, aşa, cam 60 la sută din piaţă cu jurnalele bazate pe desfăşurătoarele astea. Eu ştiam un lucru clar: nu există media fără public. Ei, la facultate succesul ăsta n-a dat bine", povesteşte Lucian, prezentatorul "Observatorului" de la ora 19.00.

INTERVIU

"Am trăit o tinereţe prea plină de politică" EVZ: Eşti unul dintre oamenii de TV care are în CV două facultăţi. Una foarte practică, Hidrotehnica, şi o alta, Jurnalism şi Comunicare, de care te-ai apucat când erai deja un ziarist bine-cunoscut. Cum a fost această dublă experienţă şi, mai ales, cât de folositoare îţi e azi? Lucian Mândruţă: Păi, azi îţi e şi ruşine să zici c-ai trecut la facultate. Reacţia este cam aşa: "ce dracu' mă', păi cum să te trezeşti la ora aia, când la 4.00 abia vine omul de la club? Şcoală? Auzi, da chiar nu ţi-a lăsat nimic bătrânul, un bănel acolo să te relaxezi la un chilout, la o caterincă? Ai stat ca prostul în bancă şi tot n-ai bemveu?". Cam asta e treaba cu şcoala, aşa că mai bine taci din gură.

Dar, dacă mă tot întrebi, îţi zic: prima facultate a fost pierdută în şedinţe la Liga Studenţilor, care, de altfel, îmi rămâne datoare cu o diplomă, dacă nu cumva chiar c-un doctorat în fumat în spaţii închise! Am rămas din ea cu regretul că n-am alergat mai mult după fuste, în loc să fug de la o manifestaţie la alta. Am trăit o tinereţe prea plină de politică, în vreme ce alţii făceau bani, copii sau casă în FranţaÉ Dar am rămas cu ceva bun, chiar dacă n-am terminat studiile astea: programare şi ceva cunoaştere a lumii calculatoarelor, precum şi hernie de disc, de la geanta pe care o căram zilnic în autobuzul 101, din Pantelimon în Tei.

A fost mai greu la Facultatea de Jurnalism? Da, tocmai pentru că eram deja jurnalist. Profesorii, unii dintre ei, se uitau la mine ca la un impostor care practică medicina fără să fi trecut măcar pe la un curs de moaşe. Pentru mine a fost mai greu decât pentru colegii mei, pentru că mie toată lumea se căznea să-mi demonstreze că ce ştiu eu din practică n-are nicio legătură cu teoria.

De regulă e invers, teoria nu are legătură cu practica... Cum erai ca şi student, foarte studios sau mai degrabă ăintuitivŇ, te bazai şi pe noroc în rezolvarea unor lucrări/examene? Am încercat prima oară cu rugăciuni, la teza de la mate în clasa a XI-a. Nu ştiam nimic, pentru că petrecusem ultimele două luni scriind poezii pentru o fată, care s-a dovedit mai apoi că prefera prozatorii (nu, nu mai sufăr şi acum dragă X, să ştii!). Deci, m-am dus, m-am rugat, am luat patru. De unde am dedus că Dumnezeu nu se descurca nici El cu integralele şi-am încercat să văd ce pot face eu. Prost şi-n ziua de azi, deşi cumva am reuşit, în vremea lui Ceauşescu, să intru la o facultate tehnică. Nici eu nu mai ştiu cum!

Ulterior, ai fost inclusiv profesor la unele seminarii. Cum este relaţia din perspectivă inversă? E mai bine profesor decât student? E mai bine profesor, că nu-ţi dă nimeni temă! Şi nu-ţi cere nimeni să scoţi o foaie albă de hârtie. Din păcate, dacă vorbim de profesori, şi salariile sunt nişte foi albe de hârtie... Profesorul, pe de altă parte, are o problemă: el ştie că n-are voie să se înşele. Îi subminează autoritatea. Or, în meseria noastră, sunt o mulţime de răspunsuri la aceeaşi întrebare, nimeni n-are adevărul absolut. Câteodată, rămân uimit la întrebări simple "e adevărat că presa manipulează?". E adevărat că vrea, le răspund eu. Vrea, dar n-are nici ea atâta forţă de sugestie! Oamenii sunt mai puternici ca ziarele şi ecranele de televizor.

Există diferenţe majore între un student din ziua de azi şi unul din anii '90, când erai înscris la prima facultate? Mare. Atunci se intra greu, cu examene cumplite, care îţi distrugeau ani întregi. Azi, de treaba asta se ocupă ţigările, băutura, câteodată iarba, de multe ori lipsa de bani, de somnÉ Noi am fost ultima generaţie care s-a bătut cu sistemul. După, sistemul a încercat să le facă mai uşoară viaţa tinerilor. Chiar dacă ei zic că nu-i aşa.

Prima ta studenţie a fost plină de evenimente, suprapunându-se pe sfârşitul dictaturii. Ai fost un student implicat, ai participat la evenimente şi marşuri studenteşti? În anul întâi, la fiecare capăt de culoar erau nişte băieţi în costum, care nu semănau cu noi, ăştia în blugi şi raiaţi. Fumau cu noi, dar nu vorbeau. Ştiam cine sunt şi mai ştiam că în aer era aşa, un gaz combustibil care abia aştepta o scânteie. Îmi aduc aminte că citeam pe sub bancă "1984", de George Orwell, şi eram uluit că nu mai pot ieşi din carte, chiar şi când o lăsam jos: realitatea noastră era identică cu lumea lui imaginară!

Ai muncit în timpul studenţiei, inclusiv pe şantierul Casei Poporului. Ce ai făcut acolo? Da, am tras cabluri, cu mâinile goale câteodată, iarna în special, la Magazinul Unirea, corpul Splai, apoi la Casă. Am fost şi funcţionar la o antrepriză, şi portar de noapte la 23 August, mai târziu. Am fost un copil fără bani de-acasă, că nu era de unde: de la 18 ani mă întreţin singur.

Ai pierdut vreodată nopţile, stând la un pahar de vin şi multe poveşti cu colegii de grupă? Mergeai la chefuri sau te-ai ferit de ele? Dacă vrei să ştii, erau unii la noi în grupă care beau în timpul orelor, cu o sticlă de vermut pusă pe jos şi un furtun flexibil, cred că de clismă, trecut din gură în gură. Eu n-am putut, pentru că nu i-am crezut niciodată că au luat furtunul nou, de la farmacie! Altminteri, da, am fost la chefuri şi party-uri, şi vacanţe la munte, cu tururi din bar în bar, care, chiar şi în vremea lui 1988 sau 1989, aveau măcar un coniac Murfatlar şi-un vermut Mamaia...

Amintirile din perioada studenţiei sunt clare şi definite sau e mai dificil să rememorezi perioada? E dificil când eşti însurat şi nevasta citeşte ziarul!

Lucian Mândruţă jurnalist - "Erau unii la noi în grupă care beau în timpul orelor, cu o sticlă de vermut pusă pe jos şi un furtun flexibil, cred că de clismă". Lucian Mândruţă jurnalist - "Noi am fost ultima generaţie care s-a bătut cu sistemul. După, sistemul a încercat să le facă mai uşoară viaţa tinerilor. Chiar dacă ei zic că nu-i aşa".