De ruşine, a dat foc banilor pe care i-a furat

De ruşine, a dat foc banilor pe care i-a furat

O femeie din Germania care a furat câteva mii de euro de la patronii la care lucra, a dat foc banilor pentru că se simţea vinovată.

În momentul în care a fost găsită de către poliţişti, femeia a mărturisit imediat fapta, spunând că se simte uşurată.

Potrivit poliţiei din Nurenberg, femeia de 31 de ani a ars probele incriminatorii într-o oală.

Femeia a lăsat banii la un prieten, la jumătatea lunii august, însă s-a întors după ei şi a decis să îi ardă într-o oală, apoi a împrăştiat cenuşa pe câmp.

Totuşi, ea nu a reuşit să distrugă toate probele, iar poliţia a descoperit urme de bancnote pe câmp şi a depistat hoţul.

Ne puteți urmări și pe Google News