Paralizia de sâmbătă noaptea

Paralizia de sâmbătă noaptea

Această afecţiune poate să apară după un somn profund, într-o poziţie proastă, şi se manifestă printr-o amorţeală a braţelor.

Un somn bun îţi asigură energie pentru întreaga zi. Dar ce te faci când dormi profund şi într-o poziţie proastă?! Medicii avertizează că poziţiile vicioase din timpul somnului pot duce la paralizia temporară a unuia dintre braţe, afecţiune care, dacă nu trece de la sine, se poate corecta cu medicamente. Numită şi „paralizia îndrăgostiţilor“ sau „paralizia de sâmbătă noaptea“, această afecţiune apare atunci când unul dintre partenerii unui cuplu adoarme pe braţul celuilalt. „Partenerii adorm împreună, dar se trezeşte bine numai unul“, glumeşte profesorul de neurologie Constantin Popa, de la Institutul de Boli Cerebro-Vasculare „Prof. dr. Vlad Voiculescu“ din Capitală. Cu braţele amorţite vă puteţi trezi şi după un somn prelungit în timpul unei călătorii cu trenul, dacă aţi dormit pe o saltea mai tare ori cu palmele sub cap.

Trece cu repaus

Dacă nervii periferici de la nivelul braţelor nu sunt bine irigaţi în timpul somnului, iar circulaţia sângelui este slabă în acea zonă, senzaţia de a doua zi poate fi cea de amorţeală, însoţită de furnicături, dureri, scăderea forţei în braţ. În cazul în care nervii de la suprafaţa braţului au fost comprimaţi mai mult timp, nu veţi putea strânge pumnul şi nici răsfira degetele de la mână.

„Nu trebuie să vă speriaţi pentru că afecţiunea trece cu repaus, fie în câteva ore, fie în câteva zile. Dacă problemele durează mai mult de două săptămâni, aveţi nevoie de investigaţii suplimentare“, spune medicul neurolog Constantin Popa. Paralizia nervului radial (nerv situat pe faţa posterioară a braţului), cauzată de o poziţie vicioasă în timpul somnului, poate apărea şi în urma unor fracturi, luxaţii, traumatisme ori din cauza unor probleme ale coloanei vertebrale. Investigaţia care se recomandă în cazurile mai severe este rezonanţa magnetică, o analiză minuţioasă, care vizualizează nervii în detaliu.

Neplăcerile pot fi diminuate cu ajutorul unor medicamente precum miorelaxantele şi antialgicele. Primele diminuează contracţiile musculare, celelalte combat durerile.

Feriţi-vă de aerul condiţionat!

Pentru a scăpa mai rapid de senzaţia de amorţeală şi de dureri este indicat să vă feriţi de aerul condiţionat. „Trecerile bruşte de la 370 Celsius la 200 Celsius exacerbează durerile, fiindcă organismul este nevoit să facă eforturi de adaptare“, subliniază neurologul Constantin Popa.

"Nu trebuie să vă speriaţi pentru că paralizia trece cu repaus, fie în câteva ore, fie în câteva zile. Dacă problemele durează mai mult de două săptămâni, aveţi nevoie de investigaţii suplimentare." - Prof. dr. Constantin Popa, neurolog

Ne puteți urmări și pe Google News