Gabriela Drăgoi s-a clasat pe locul 5 al finalei de la bârnă, din cadrul competiţiilor de gimnastică feminină programate la Jocurile Olimpice de la Beijing.
Gabriela Drăgoi s-a clasat pe locul cinci al finalei de la bârnă, din cadrul competiţiilor de gimnastică feminină programate la Jocurile Olimpice de la Beijing.
Gimnasta română a intrat a doua în concurs, imediat după chinezoaica Cheng Fei, care avea să obţină medalia de bronz. Drăgoi a avut ceva ezitări în exerciţiu şi la aterizare, primind de la arbitrii doar 15.625, notă insuficientă pentru a prinde podiumul.
Campioană olimpică a probei este americanca Shawn Jonhson, care a avut un exerciţiu extrem de dificil şi foarte bine executat. Medalia de argint a revenit unei alte americance, încântătoarea Nastia Liukin.
Clasament final - bârnă:
1. Shawn Johnson (SUA) 16.225
2. Nastia Liukin (SUA) 16.025
3. Cheng Fei (China) 15.950
4. Anna Pavlova (Rusia) 15.900
5. Gabriela Drăgoi (România)15.625
6. Li Shanshan (China) 15.300
7. Ksenia Afanasyeva (Rusia) 14.825
8. Koko Tsurumi (Japonia) 14.450