Minivaca tunde iarba şi umple frigiderul

Minivaca tunde iarba şi umple frigiderul

Britanicii îşi iau pe post de animale de companie "vaci de grădină" din rasa Dexter.

Criza economică globală, resimţită în preţurile alimentelor din supermarketuri, creşte popularitatea animalelor de fermă, adoptate acum şi ca animale de companie, tot mai mulţi britanici transformându-ş i grădinile în miniferme, pentru un grad mai mare de autonomie, scrie „The Times“.

Dexter, vaca liliputană

Noua vedetă din Marea Britanie este Dexter, o rasă de vaci originară din Irlanda, poreclită şi vaca în miniatură. Ceva mai mare decât un câine-lup german, vaca Dexter este un animal de casă ideal, cu numeroase avantaje. Nu numai că oferă 7 litri de lapte proaspăt pe zi, dar este şi una dintre cele mai eficiente „maşini de tuns iarba“, ecologică şi complet independentă. În plus, firea blândă o face un animal de companie ideal pentru copii, înainte de a ajunge în frigider şi, în cele din urmă, pe masa familiei.

„Pe fondul preţurilor tot mai mari la alimente, minivacile sunt o opţiune foarte atractivă pentru cei care vor să-şi producă propria mâncare. Sunt foarte independente, iar copiii le adoră“, consideră Sue Farrant, proprietara a patru vaci Dexter care cutreieră libere grădina întinsă a familiei Farrant, din comitatul Kent. „Cât timp au la dispoziţie multă iarbă, se simt foarte bine şi nu trebuie să-ţi faci griji pentru hrana lor“, îi asigură ea pe cei interesaţi de o văcuţă de grădină.

Succesul minivacilor e dezvăluit cel mai bine de statistici. Peste 4.100 de vaci din rasa Dexter au fost înregistrate anul trecut în Marea Britanie, dublu faţă de numărul din 2000.

„Oamenii şi-au dat seama că, dacă au o suprafaţă de circa un hectar de teren, este mult mai eficient să creşti o vacă din rasa Dexter“, spune Sue Archer, directorul Asociaţiei Dexter, care monitorizează această rasă.

De partea cealaltă a oceanului, americanii au propria lor variantă, rasa mini-Hereford, preferată de tot mai mulţi fermieri, deoarece oferă aproape la fel de mult lapte şi o carne la fel de bună, având însă un apetit mult mai scăzut decât rudele lor de talie mare.

DE BUZUNAR

Miniaturi vii Ultima modă a animalelor de companie combină exotismul cu dimensiunile reduse. Printre noile vedete se numără ariciul african pigmeu, un sfert din mărimea aricilor obişnuiţi, hamsterul pitic, blând şi plin de energie, sau deja celebrii câini „de poşetă“ chihuahua. O apariţie neobişnuită este porcul vietnamez pitic, de mărimea unui câine şi la fel de uşor de dresat, printre proprietarii entuziaş ti numărându-se şi actorul George Clooney. Micul vietnamez are nevoie însă de licenţă pentru a putea fi plimbat pe stradă.

Ne puteți urmări și pe Google News