Echipajul feminin de opt rame cu cârmaci al României a reuşit să câştige medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing. Canotoarele române au pierdut şansa unui al patrulea titlu consecutiv în proba de 8+1, după ce se impuseseră la Atlanta 1996, Sydney 2000 şi Atena 2004.
Constanţa Burcică, Eniko Barabaş, Rodica Şerban, Ana Maria Apachiţei, Aurica Bărăscu, Ioana Papuc, Georgeta Andrunache, Doina Ignat şi cârmaciul Elena Georgescu sunt fetele care aduc a şasea medalie olimpică pentru delegaţia României la Beijing.
Americancele au început tare cursa şi au reuşit să conducă cursa de la un capăt la altul. Canotoarele din Statele Unite aveau un avans de aproape două secunde la punctul de control intermediar de la 1000 de metri. România era pe doi.
Canotoarele americane nu au scăzut ritmul şi româncele nu au prins un final strălucit de cursă. Mai mult, olandezele au tras formidabil pe ultimii 500 de metri şi ne-au suflat la limită medalia de argint.
În urma acestui rezultat, Georgeta Andrunache este prima sportivă româncă dublu medaliată la Beijing. Andrunache a cucerit, ieri, alături de Viorica Susanu, aurul olimpic al probei de două rame.
Este a doua medalie a zilei pentru aur România, după superbul succes de la maraton al Constantinei Diţă-Tomescu.
CITIŢI ŞI:
ANDREI CRĂCIUN: Doamnele şi netrebnicii
Clasament final: 1. Statele Unite 6:05.34
2. Olanda 6:07.22 3. România 6:07.25
4. Canada 6:08.04
5. Marea Britanie 6:13.74
6. Australia 6:14.22