Somptuosul vas cu trei catarge s-a dovedit a fi purtător de ghinion pentru proprietarii săi, încă din primele luni de navigare.

Povestea navei „Creole“ începe în 1926, când Alexander Cochran, un american putred de bogat, comandă şantierelor britanice Camper&Nicholson construirea unui iaht de lux, de 64 de metri lungime. Conceput de Charles Nicholson, velierul se dovedeşte a fi o adevă rată capodoperă maritimă.

Numai că, după doar cinci luni de posesie, Alexander Cochran decide să-l retrimită la constructori şi apoi să-l vândă. Motivul? Iahtul „Creole“ s-a dovedit a fi foarte puţin confortabil şi nesigur în larg, având un tangaj periculos, fără motive anume, chiar şi când marea era calmă. Mulţi au spus atunci că velierul nu a fost construit sub steaua lui norocoasă, consemnează istoricii maritimi.

Refugiu pentru nobilime

În 1929, „Creole“ ajunge în posesia unui lord englez, care va renunţa la el în favoarea altui membru al Camerei, în 1936. În acel moment, începea perioada de aur a navei. Pe puntea ei s-a perindat toată floarea nobilimii britanice din perioada interbelică.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este rechiziţionat de nemţi, dar la câţiva ani soarta vasului pare să se fi schimbat din nou în bine. La începutul anilor ’50, devine proprietatea armatorului grec Stavros Niarchos, care îl transformă într-un veritabil palat de lux, plutitor. În fiecare an, în aprilie, familia Niarchos se îmbarcă pe „Creole“ şi navighează prin apele Mediteranei până în noiembrie. De la bordul său, între mondenităţi şi vizite pe Riviera franceză, Niarchos îşi consolidează imperiul maritim.

Lanţul tragediilor

Dar Niarchos se dovedeşte a fi un tiran pentru membrii echipajului de pe vas. Ca o pedeapsă cerească pentru armator, în mai 1970, soţia lui, Eugenie Nivanos, moare în mod misterios. Un an mai târziu, Niarchos se căsătoreşte cu Tina, sora fostei sale neveste. Tina tocmai fusese părăsită de duşmanul de moarte al armatorului, nimeni altul decât concurentul în supremaţie maritimă, Aristotel Onasis. Care o abandonase pentru fosta primă-doamnă a SUA, Jaqueline Kennedy.

Cu timpul, nava îşi pierde din interes pentru Niarchos, care o vinde unei asociaţii daneze de reintegrare a tinerilor drogaţi. Rezultatele acestui experiment al danezilor se dovedesc catastrofale. Nu doar că navigatul nu-i ajută cu nimic pe tinerii vicioşi, dar „Creole“ este „recuperată“ cu forţa de şantierele Camper& Nicholson, pe unde trecuse cu puţin timp înainte, pentru că asociaţia daneză uitase să plătească reparaţiile.

Ultimul cumpărător

Din nou scos la vânzare, iahtul este achiziţionat în 1983 de Maurizio Gucci, cel care devine şapte ani mai târziu moştenitorul celebrei case de modă cu acelaşi nume. Maurizio a cumpărat de fapt o epavă, pentru că trecerea anilor peste „Creole“ şi-a spus cuvântul cu vârf şi îndesat. Nu mai puţin de şase ani a durat restaurarea, Maurizio instalând o adevărată scenografie artistică pe navă.

Dar „Creole“ recidivează în ghinioane: pur şi simplu, odată lansat la apă, cu toate pânzele sus, refuză să iasă în larg. Gucci se vede nevoit să retrimită iahtul la şantierele în care fusese construit. Se întoarce cu un nou set de vele, care de această dată fac vasul să navigheze. Dar nu pentru mult timp.

FINAL Crima de pe vas, elucidată după trei ani

Celebrul modist Maurizio Gucci nu apucă să se bucure prea mult de velier. Pe 27 martie 1955, el este ucis cu patru gloanţe în spate, fără un motiv anume. Abia trei ani mai târziu se va afla că odioasa crimă a fost comandată de fosta lui soţie, Patrizia Reggiani. Din nou, „Creole“ este scoasă la vânzare. De atunci, nimeni nu a mai dorit să achiziţioneze această navă minunată, dar asociată indubitabil cu nenorocirea, aceasta zăcând de ani într-un port mediteraneean.