Transferul lui Mitică, săpat din interiorul PDL

Transferul lui Mitică, săpat din interiorul PDL

Şeful LPF este susţinut de Gheorghe Ştefan "Pinalti", dar contestat de consilierul de la Cotroceni, Cătălin Avramescu, proaspăt democrat-liberal.

Anunţul lui Mitică Dragomir, că vrea să candideze la alegerile parlamentare sub umbrela PDL, a agitat apele în rândul democrat-liberalilor. Dacă liderii acestui partid evită deocamdată să se pronunţe pro sau contra adoptării demisionarului PRM-ist, Mitică de la Ligă este vehement contestat de şeful Cancelariei prezidenţiale, Cătălin Avramescu, anunţat recent candidat PDL la Senat în judeţul Prahova.

Controversatul om de fotbal are însă susţinerea puternică a lui Gheorghe Ştefan „Pinalti“, liderul PDL de la Neamţ aflat „pe val“ în partid după rezultatele la locale, care l-a ofertat cu un colegiu la Camera Deputaţilor în zona Roman.

Subiectul candidaturii lui Dragomir se va tranşa cel mai probabil luni, în conducerea PDL. „Dacă nu i se arată uşa, plec“

Intrarea lui Dragomir în partid este întâmpinată cu critici privind trecutul său în PRM, problemele de vocabular, dar şi moralitatea. Primul contestatar, proaspătul democrat-liberal Cătălin Avramescu, consilier la Cotroceni, a avertizat ieri că se retrage dacă Dragomir este acceptat.

„Impresia mea, sub rezerva că nimeni din conducerea PDL nu s-a pronunţat asupra intrării lui în partid, este că avem de-a face cu oameni care şi-au pierdut orice busolă morală. Mitică Dragomir e genul de personaj aflat într-o luptă continuă cu limba română şi cu logica, pe care, când îl vezi, îţi pare rău că s-a inventat televiziunea. Este unul dintre cele mai respingătoare produse ale clasei politice“, consideră Avramescu.

În opinia sa, cooptarea „unor astfel de personaje“, chiar notorii, ar putea îndepărta o parte din electorat, iar „PDL nu are nevoie de banii lui Mitică Dragomir“. „Dacă nu i se arată politicos uşa, categoric eu nu mai am nimic de-a face cu partidul“, s-a arătat el tranşant. Susţinerea lui „Pinalti“ cântăreşte greu

Democrat-liberalii admit însă că în decizia finală nu vor conta doar criticile, ci şi cine şi cu ce argumente îl susţine. Cu atât mai mult cu cât Gheorghe Ştefan, lider local pe care aripa Stolojan s-a bazat în momentecheie, îşi asumă faptul că i-a făcut această propunere având şi acceptul de la centru.   „Propunerea a venit de la mine. Le-am comunicat (şi la centru - n.r.) şi n-au nimic împotrivă“, declara el miercuri pentru EVZ. În decizia finală, spune Roberta Anastase, lider la PDL Prahova şi membru în comisia de analiză a candidaturilor, „contează şi notorietatea, dar şi integritatea“.

„În acelaşi timp, organizaţia care îl propune va avea un cuvânt important. Dacă era vorba de o filială fără rezultate, puteam să vă spun de pe acum care ar fi fost răspunsul, dar dacă e vorba de Neamţ, o organizaţie cu rezultate foarte bune, argumentele preşedintelui de filială vor cântări destul de greu“, estimează ea. Stolojan şi Videanu nu sunt nici pro, nici contra

Până la discuţia de luni, niciunul dintre cei doi prim-vicepreşedinţi ai PDL, nici Theodor Stolojan, nici Adriean Videanu nu a respins categoric varianta candidaturii lui Dragomir. „Este problema organizaţiilor partidului nostru care, potrivit statutului, au libertate deplină de a-şi propune candidaţii. N-am nicio opinie pro, nici contra“, spune Stolojan.

Rezervat este şi Videanu, despre care surse din partid susţin că a luat la un moment dat în calcul candidatura lui Dragomir la Primăria Sectorului 1 din partea PDL. „Nici nu o resping (candidatura - n.r.), nici nu o confirm până nu iau şi eu toate datele. Ce pot să spun sigur este că eu, personal, n-am avut discuţii cu el în acest sens şi nici nu i-am girat eu intrarea în partid“, spune Videanu, aflat în concediu.   "Mitică Dragomir e genul de personaj aflat într-o luptă continuă cu limba română şi cu logica, pe care, când îl vezi, îţi pare rău că s-a inventat televiziunea." - Cătălin Avramescu, şeful Cancelariei prezidenţiale DESPĂRŢIRE Vadim: „Al dracu’, domn’ Mitică!“

Spre deosebire de alte cazuri în care plecarea unui parlamentar din PRM a atras un val de invective din partea liderului partidului, Corneliu Vadim Tudor, lui Mitică Dragomir acesta s-a limitat ieri la a-i mulţumi ironic că „îi bagă un cuţit în spate“. „N-am să-l atac, n-am să-l fac nici lichea, nici şobolan, dar să nu care cumva să creadă că noi nu ştim că a fost şantajat cu nişte posibile dosare penale, aşa că şi-a căutat, bietul om, protecţie“, a fost varianta lui C.V. Tudor despre ieşirea lui Dragomir din partid.

Liderul PRM i-a urat „succesuri“ fostului său colaborator, explicând că: „Nu te poţi supăra pe un om ca Mitică“. „Şi-a aranjat un transfer, şmecheresc ce-i drept, putea să ne anunţe. Al dracu’, domn’ Mitică!“, a concluzionat el.

Ne puteți urmări și pe Google News