Mircea Cărtărescu: "Îi rog pe domnii Funar şi Codruţ Şereş să grăbească negocierile pentru constituirea noului partid care, aşezându-i într-un singur salon pe toţi ciudaţii politicii noastre, ne-ar face tuturor viaţa mai veselă şi mai plină de culoare."
Salut cu entuziasm iniţiativa Partidului Conservator de a propune Partidului România Mare unificarea, prin absorbţie, resorbţie, aborţie sau oricum altfel (metoda e mai puţin importantă). Rareori am întâlnit o mişcare mai bine-venită în politica noastră. Se conturează astfel un colţ viu deosebit de pitoresc pe eşichierul forţelor politicii dâmboviţene, el însuşi colţul viu al Uniunii Europene. Două partide ce păreau despărţite prin bariere artificiale vor putea astfel să-şi arate la lumina zilei esenţa comună de emanaţii ale fostului regim, ale mitocăniei naţionale concentrate până la insanitate şi absurd, ale naţionalismului găunos şi bombastic, ale reacţionarismului politic agresiv şi hilar. După lupte seculare, conu’ Zaharia Trahanache se pupă cu Nae Caţavencu în piaţa Endependenţii. Nu avem astăzi un Caragiale printre scriitorii români şi e mare păcat, căci material uman mai generos ca alde vadimii, voiculeştii, cionţii, funarii şi ceilalţi ejusdem farinae nici că s-a mai pomenit vreodată în politichia naţională. Pe lângă ei, „fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii“ de acum mai bine de un veac ar trece drept adevăraţi gentlemeni... Faptul că arhitectul veselei alianţe e însuşi Gheorghe Funar, faimosul primar care-a pus beculeţe în ochii statuii lui Avram Iancu şi a vopsit băncile Clujului în culorile echipei naţionale de fotbal, e bomboana pe colivă a zisei unificări. Unii cred că strategul din umbră al jocurilor noastre politice ar fi Valeriu Stoica, alţii că e Iliescu, alţii - Hrebenciuc. Nimic mai greşit! Singura eminenţă cenuşie, pământie de-a binelea de fapt, rămâne acest Vadim Tudor ardelean ce face şi desface totul în cel mai slinos ungher al ethosului naţional. În spaţiul deal-vale mioritic, alde Funar şi ai săi ocupă legitim prăpastia cea mai adâncă.
Marele exclus de la festin este însuşi bardul Vadim, dat cu samavolnicie la o parte de către propriii săi ciraci. Ceea ce mi se pare o nedreptate istorică. Fac un apel stăruitor la toate forţele (i)responsabile din cele două partide pentru primirea Tribunului în noua alianţă. Fără Vadim, reacţiunea e văduvită de capul ei cel mai expresiv. În plus, Tribunul are multe calităţi. Dovada capacităţii sale deosebite de a sesiza corect realităţile şi de a le exprima curgător, într-o frumoasă limbă română, este chiar recentul său comunicat în privinţa marii unificări. Cred că nimeni până azi nu a dat o descriere mai exactă a membrilor propriului partid, deconspirându-i ca „ştergători de funduri de preşedinţi“, „gunoaie“, „maimuţoi“, ţigănci, turnători şi escroci, şi nimeni, de asemenea, nu a pus mai veridic punctul pe i în privinţa prezumtivului partener politic: „Dacă partidul-televizor PC vrea să fuzioneze prin absorbţie cu cineva, o poate face cu DNA sau CNSAS, fiindcă are multe bube-n cap“. Cine n-ar fi de acord cu lapidara, dar profunda observaţie? Şi cine n-ar zâmbi cu simpatie la frumosul îndemn adresat preşedintelui PC, Dan Voiculescu: „Zât, jigodie, şi ai grijă să nu te ia hingherii!“. E adevărat că jigodiilor li se zice mai curând „marş!“ şi că pe motani nu-i prea iau hingherii, dar dacă am admis ca licenţă poetică „pisicâinele“ lui Mircea Ivănescu, de ce n-am admite şi jigodia Felix?
Chiar şi cu Vadim, noua formaţiune politică, pe care aş numi-o, ca simplă propunere, Partidul Reacţionar Român, e departe de a fi completă. Noi absorbţii se impun de urgenţă. Gândiţi-vă cât de strălucitoare ar fi o grupare politică care (scuze: aşa mi-a venit sub condei...) i-ar cuprinde, alături de personalităţile accentuate din PRM şi PC, şi pe alţi pescuitori în tulburea mare roşie! Mă gândesc mai ales la Păunescu, fără cinstita barbă a căruia noua mlă- diţă dată din trunchiul putred al PCR-ului n-ar avea niciun haz. Pe lângă răul pe care l-a făcut cinic şi sistematic în regimul trecut, Păunescu, mărul putred al culturii române, a continuat să facă rău şi tot mai rău şi după aceea, ca dovadă de ce „revoluţie“ am făcut acum 18 ani. Dacă ar fi fost o revoluţie adevărată, cei asemenea lui Vadim, Păunescu, Unghianu şi toţi ceilalţi foşti culturnici ceauşişti n-ar mai fi scos niciodată capul la suprafaţă. Tot în mai sus-amintitul partid ar fi loc şi pentru unsul lui Dumnezeu, Voievodul Becali, căci de ce-ar lipsi tocmai el, cu banii lui care i-a făcut pe cinstite? Asezonat şi cu câteva Cosânzene din pictoriale, cu piepturile umflate de mândria de a fi românce, noul partid ar prinde mai mult ca sigur la vaste categorii sociale, căci de manelişti, muzicali şi politici, nu ducem, slavă Domnului, lipsă. Prin urmare, îi rog pe domnii Funar şi Codruţ Şereş să grăbească negocierile pentru constituirea noului partid care, aşezându-i într-un singur salon pe toţi ciudaţii politicii noastre, ne-ar face tuturor viaţa mai veselă şi mai plină de culoare.
Recomandările noastre
