Radu Mazăre vorbeşte singur cu Elena Udrea

Radu Mazăre vorbeşte singur cu Elena Udrea

După ce edilul Constanţei a declarat că o apreciază pe Elena Udrea şi că vorbeşte des cu ea, aceasta a negat orice fel de relaţie cu Radu Mazăre.

"Deşi iniţial nu am dorit să fac niciun fel de comentariu pentru că nu ţin să adaug la o gălăgie artificial creată în cazul Constanţa, faţă de felul în care ea a fost preluată şi interpretată, mă văd obligată să precizez: nu am avut şi nu am, nici des nici rar, niciun fel de discuţii cu domnul Mazăre, cu care m-am întâlnit o singură dată, la aniversarea unui amic comun, în urma cu mai bine de un an", a scris Udrea, pe blogul său. "O apreciez"

În scandalul din filiala PDL Constanţa, care o are în centru de aproape o lună şi pe Elena Udrea, a intervenit ieri inclusiv primarul PSD-ist Radu Mazăre.

După ce răzvrătiţii din filială au fost excluşi cu acuzaţia că ar fi „oamenii lui Mazăre“, acesta a ieşit să spună public că „discută des“ cu Elena Udrea, pe care de altfel o apreciază.

„Aş putea spune că discut des cu dna Udrea, mă cunosc cu ea, ne-au făcut cunoştinţă nişte prieteni buni din Bucureşti, o apreciez, ea reprezintă noul val în politică, noua generaţie care ar trebui să se schimbe în partid“, a precizat Mazăre, confirmând practic acuzele excluşilor din filiala locală a PDL potrivit cărora Elena Udrea ar fi o apropiată a lui Mazăre, şi nu ei.

„...restul nu prea e genul meu“

Ca argument pentru relaţia apropiată pe care ar avea-o, primarul PSD chiar a tutuit-o pe Elena Udrea, lăudând inclusiv modul în care a gestionat situaţia la Constanţa. „Ce îmi place la Elena? Faptul că este un politician bătăios, restul nu prea e stilul meu şi genul meu. Şi ce dacă umblă în minijup? Şi eu umblu în pantaloni scurţi, uite, se poate face treabă şi în pantaloni scurţi şi minijup“, a spus Mazăre.

La fel de frumos a vorbit primarul PSD şi despre liderul interimar al PDL Constanţa, Ion Popescu, pus de Elena Udrea în fruntea organizaţiei, cu toate că la începutul scandalului a dorit să se delimiteze de tensiunile dintre democrat-liberali. Precizările lui Mazăre au venit la o zi după ce fostul lider al PDL Constanţa, Stelian Duţu, aflat la un pas de excludere, a susţinut la Antena 2 că „Radu Mazăre are sânge în instalaţie şi dacă va fi întrebat va recunoaşte că discută des cu Elena Udrea“.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 12:25

Ne puteți urmări și pe Google News