Forminte se teme că fetele ar putea fi infestate cu HIV!

Forminte se teme că fetele ar putea fi infestate cu HIV!

Delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Beijing este hăituită zilele acestea de ofiţerii de control doping.

După cele trei cazuri ale atletelor depistate pozitiv înainte de plecarea spre China, asupra sportivilor tricolori planează neîncrederea, iar oficialii Agenţiei Mondiale Antidoping sunt pe urmele românilor. Asta l-a scos din minţi pe Nicolae Forminte, antrenorul lotului feminin de gimnastică. "Ăştia de la antidoping sunt stat în stat! În numele unui sport mai curat, se cred şerifi în Vestul Sălbatic!", îşi varsă năduful tehnicianul.

El e deranjat de faptul că acţiunile pentru recoltarea de probe îi dau peste cap antrenamentele. În plus, Forminte este îngrijorat pentru că, mai nou, micuţele sale gimnaste au fost obligate să dea şi probe de sânge!

„Azi mi-au luat iar două sportive la controlul doping! Au terminat cu testele de urină şi au început să le înţepe (n.r. - controale de sânge). Am eu acordul părinţilor să le înţepe? Dacă vor fi infestate cu HIV, cine îşi asumă responsabilitatea? Trebuie făcut ceva în sensul asta“, s-a răstit Forminte, nervos, la medicul lotului national. „Ăştia de la antidoping sunt stat în stat!“ Ulterior, antrenorul naţionalei feminine de gimnastică şi-a explicat atitudinea: „Să nu se înţeleagă greşit! Eu nu sunt împotriva controalelor antidoping, ci împotriva abuzurilor. Deja se depăşeşte orice limită, se încalcă drepturile omului. Ăştia de la antidoping sunt stat în stat. În numele unui sport mai curat, ăştia se cred şerifi în Vestul Sălbatic. Sportivele mele pierd antrenamentele din acest motiv. Probabil din cauza suspiciunilor care au planat asupra delegaţiei României avem toate aceste probleme“.

Nicolae Forminte, antrenorul lotului naţional de gimnastică: "Eu nu sunt împotriva controalelor antidoping, ci împotriva abuzurilor. Deja se încalcă drepturile omului. Ăştia de la antidoping sunt stat în stat! În numele unui sport mai curat, se cred şerifi în Vestul Sălbatic!"

Conform contractelor semnate de toţi sportivii participanţi la Olimpiadă, oficialii au dreptul să recolteze probe de urină şi de sânge oriunde şi oricând. În plus, pentru orice sportiv depistat pozitiv, comitetul olimpic naţional trebuie să plătească la Comitetul Internaţional Olimpic o amendă de 100.000 de euro.

PATĂ NEAGRĂ

Trei atlete, găsite pozitiv înaintea Olimpiadei România a intrat în vizorul Agenţiei Mondiale Antidoping după ce atleta Liliana Popescu a fost depistată pozitiv la un test efectuat cu ocazia unei reuniuni desfăşurate la Alger, iar analizele în cazul Elenei Antoci şi al Cristinei Vasiloiu arată că este posibil ca acestea să fi consumat eritropoientină. Toate cele trei sportive erau calificate la Jocurile Olimpice. De asemenea, halterele au pierdut un sportiv important, Valeriu Calancea - campion european şi mondial - fiind găsit dopat în noiembrie 2007, după un control efectuat la Mondialele din Thailanda. Potrivit comunicatelor publicate pe siteul Agenţiei Naţionale Antidoping, din 2006 şi până acum au fost depistaţi pozitiv 38 de sportivi. De menţionat că gimnastica românească a avut un episod neplăcut la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000, unde Andreei Răducan i-a fost retrasă medalia de aur la individual compus după ce testul antidoping a relevat prezenţa pseudoefedrinei în organismul sportivei.

Ne puteți urmări și pe Google News