"Sirena" şi "bestia" caută aurul la Beijing

"Sirena" şi "bestia" caută aurul la Beijing

Camelia Potec, campioana olimpică la 200 de metri liber în 2004, la Atena, s-a alăturat ieri delegaţiei României în Satul Olimpic din Beijing.

Brăileanca a fost cel mai grăbit sportiv român, ea plecând încă din luna iulie în China, unde s-a pregătit intensiv cu antrenorul Philip Lucas, cel care a cizelat-o şi pe marea rivală a Cameliei, franţuzoaica Laure Manaudou. Pe care Cami a învins-o în acest an, la campionatele naţionale ale Franţei. Şocată de umiditate Potec (speranţa nataţiei româneşti la această Olimpiadă) s-a pregătit la Yan Tai, la o oră de zbor de Beijing. Când a ajuns ieri în capitala Chinei, Camelia purta un echipament total nepotrivit. Îmbrăcată în pantaloni lungi, înotătoarea acuza din plin vremea insuportabilă. „Uite că transpir încontinuu: nici nu ştiu dacă e de la emoţia că sunt iar alături de colegii mei sau de la căldură. La Yan Tai era chiar răcoare, aici nu se poate sta. Parcă n-ar fi aceeaşi ţară! Şi ce umiditate...“, se minuna Camelia, care are şanse bune la medalii în întrecerile de 200, 400 şi 800 metri liber.   „La Atena mi-am dorit mult să câştig la 400 şi a ieşit la 200. Acum nu mai spun nimic înainte. Medalia de la Atena am lăsat-o acasă, la ai mei, în Brăila, nu prea am mai văzut-o din 2004“, a mărturisit Cami, care s-a îmbrăţişat drăgăstos cu Doina Sava, fosta sa antrenoare. „Fizic, mă simt mult mai bine decât acum patru ani, performanţele mele au crescut, dar a trebuit să muncesc mult în ultimul an, pentru că după Atena a urmat o cădere în cariera mea şi am avut de recuperat“, punctează înotătoarea. Pedichiură roz Camelia era încă sub impresia puternică pe care o lasă China asupra oricărui vizitator: „Mi-a plăcut, s-au purtat extraordinar cu mine, la restaurant, peste tot, am dat mii de autografe, am făcut mii de poze, dar nu m-aş muta aici. Traficul e infernal, şoferii au regulile lor pe care nu le înţeleg, e periculos, am mers doar cu centura pusă, chiar şi când stăteam în spate! De mâncat, am comandat doar pui şi vită, dar pot să ştiu ce mi-au adus? Vin nu mi-am luat din Yai Tai, pentru că nu beau şi nici nu avem voie cu alcool în sat. Înotătoarea a afişat o splendidă pedichiură roz. În tot timpul cât Potec s-a confesat, Lucas s-a plimbat îmbufnat. „Acum a răcit rău, de obicei e foarte vesel“, l-a „scuzat“ Camelia.

Corespondenţă din Beijing

Ne puteți urmări și pe Google News