Jocul celor de la Dinamo n-a explodat nici la cel de-al doilea meci din acest campionat.
„Câinii“ au fost aseară, pe arena din Şos. Ştefan cel Mare, tot timpul superiori nou-promovatei Gaz Metan, dar spectatorii au plecat tot nemulţumiţi. Din start, Adrian Cristea, Thiago şi Torje le-au arătat ardelenilor cum se joacă în Liga I. Dinamo a beneficiat de un penalty în minutul 23, când Rafael a pus mâna pe minge în propriul careu. Arbitrul Martiş a arătat punctul cu var, eliminându-l pe fundaşul oaspeţilor. Lovitura de pedeapsă a fost însă ratată de Dănciulescu, care a ţintit în portarul Şteţca. Cornel Dinu, prosopul şi atât
După acest moment, dinamoviştii nu s-au pierdut cu firea şi au continuat să atace ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar golul a venit firesc. Grillo l-a faultat în careu pe Thiago, iar centralul Martiş a dictat penalty pentru a doua oară în doar 5 minute. De data asta, Florin Bratu a tras plasat, Şteţca a fost din nou pe minge, dar n-a mai putut evita deschiderea scorului.
Către finalul primei reprize, Bratu a părăsit terenul, accidentat. Înlocuitorul său, Andrei Cristea, a fost întâmpinat cu fluierături la debutul său pe „Dinamo“, numele fotbalistului fiind încă asociat cu echipa Steaua.
Înainte de începerea jocului, organizatorii au pregătit un moment special dedicat lui Cornel Dinu, administratorul-delegat al clubului din Ştefan cel Mare. Procuroru’ a împlinit sâmbătă frumoasa vârstă de 60 de ani. Pe noua tabelă electronică, instalată la peluza „Cătălin Hâldan“, au curs imagini de arhivă cu Dinu, dar şi episoade mai recente. Cea mai gustată scenă a fost cea „a prosopului“ de la meciul cu Rapid, din 1998.
Jucătorii dinamovişti l-au sărbătorit şi ei pe Cornel Dinu, intrând pe teren cu tricouri pe care era inscripţionat numele „Dinu“ şi numărul 6, cel pe care Procuroru’ l-a purtat în toată cariera sa. Dinu a primit un trofeu din partea lui Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Dinamo, după care a dat lovitura de începere a meciului. Toată festivitatea s-a desfăşurat sub noul brand al Procurorului: „Cornel Dinu. Atât“. LIGA I DINAMO - GAZ METAN . . . . . . 1-0 Marcator: Fl. Bratu (27 - penalty) DINAMO: Lobonţ 6 - Blay 6, Moţi 6, L. Goian 6, Pulhac 5 - Torje 5, Ropotan 6, Thiago 7, Ad. Cristea 6 (61, Boştină 6) - Fl. Bratu 7 (37, A. Cristea 5), Dănciulescu 5 (74, Vranjkovici 6). Antrenor: Mircea Rednic GAZ METAN: Şteţca 7 - Grillo 6, Rafael 4, Markovici 5 (71, Vidakovici 5), Buzean 5 - Fl. Sabou 6, Hoban 5, Curtean 5, Dudiţă 5 - Boaru 5 (25, Fl. Lazăr 5), C. Prodan 6 (61, Falemi 5). Antrenor: Cristian Puştai Stadion: Dinamo; Spectatori: 11.000; Eliminat: Rafael (22); Arbitri: M. Martiş 6 - S. Caia 6, D. Demetrescu 6