MIRCEA MARIAN: Fericiţi cei ce nu ştiu de uninominal

MIRCEA MARIAN: Fericiţi cei ce nu ştiu de uninominal

Mircea Marian: "După luni de dezbateri aprinse, un sondaj INSOMAR vine ca un duş rece pentru politicieni: doar 26,7% dintre cetăţenii cu drept de vot au aflat că în, 2008, se va introduce sistemul de vot uninominal."

Mai mult de un sfert dintre cei chestionaţi cred că se va vota ca şi până acum, pe liste de partid, iar aproape jumătate dintre respondenţi habar nu au cum se va desfăşura scrutinul din noiembrie. În fapt, sondajul reconfirmă faptul că pe oameni nu-i mai interesează politica şi sugerează că ei nu cred nici în revoluţia pe care ar urma să o producă uninominalul.

Poate că există totuşi şi un lucru bun în ignoranţa de care dau dovadă alegătorii României: ei vor fi feriţi de dezamăgiri, atunci când îşi vor da seama că noul sistem de vot nu a reuşit să producă mult-visata schimbare a clasei politice. Pentru că, în realitate, ceea ce se vinde acum populaţiei în ambalajul inscripţionat „sistemul de vot uninominal“ este o păcăleală, menită să permită unor personaje nepopulare precum Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, Norica Nicolai sau Cristian Rădulescu (pentru cine nu ştie, acesta din urmă este obscurul lider al grupului PDL din Camera Deputaţilor) să-şi păstreze locul în parlament. Marea şmecherie constă în împărţirea colegiilor electorale - sarcină care revine executivului. Năstase, de exemplu, candidează într-un colegiu alcătuit din comune care, la locale, au votat masiv cu PSD. Tăriceanu s-a refugiat în Primăverii, unde parazitează popularitatea primarului PNL Andrei Chiliman. Pentru aceşti bonzi ai politicii româneşti, s-a modificat discret legea electorală, astfel încât ei să poată candida în colegii reduse numeric, cu doar 30.000-40.000 de alegători, faţă de 70.000, cât ar fi necesar în mod uzual pentru alegerea unui deputat. De exemplu, în sectorul 1 al Capitalei, unde se înghesuie toată floarea conducerii liberale, colegiul lui Ludovic Orban este de aproape două ori mai mare decât cel al şefului său pe linie de partid şi de guvern. În tentativa disperată de a-şi păstra fotoliile de parlamentari, liberalii au ajuns să-şi fure căciula între ei.

Oricum, în aproape nici un colegiu nu se va ajunge ca un candidat să obţină 50% plus unu din voturi, aşa că mandatele vor fi împărţite prin redistribuirea voturilor la nivel de circumscripţie. Problema unor figuri controversate - foşti şi actuali miniştri cercetaţi de DNA, de exemplu - este însă să arate că au obţinut un procentaj bun în colegiul în care au candidat. Aşa se explică de ce mai toţi liderii marcanţi ai PSD au fugit de Bucureşti şi, cu complicitatea guvernului pe care-l susţin, şi-au trasat colegii care includ doar localităţi din mediul rural, în care partidul lor a obţinut rezultate bune la alegerile locale.

Cea mai mare parte a populaţiei, indiferentă la introducerea noului sistem electoral, nu va afla niciodată de toate aceste trucuri. Ele vor permite ca parlamentarii să rămână sub tutela partidelor şi să nu fie obligaţi să răspundă în faţa alegătorilor din propriul colegiu. Dar - fac o afirmaţie riscantă - cred că oamenii simt că sunt pe cale să fie păcăliţi şi, din acest motiv, pur şi simplu nu vor să ştie cum se va desfăşura viitorul scrutin.

Citiţi şi: Românii nu ştiu că vor vota uninominal

Ne puteți urmări și pe Google News