Popescu şi Lucescu, soluţiile anti-Sandu

Popescu şi Lucescu, soluţiile anti-Sandu

"Revoluţionarii" din Liga I pregătesc două variante de înlocuire a "Naşului" din funcţia de preşedinte a Federaţiei Române de Fotbal.

Se încinge lupta pentru putere în fotbalul românesc. Tabere pro şi contra schimbării lui Mircea Sandu din fruntea FRF s-au conturat, iar acum îşi ascut săbiile. De fapt, „galeriile“ erau de mult cunoscute. Sunt cam aceleaşi de la alegerile din noiembrie 2005, când actualul preşedinte de la „Casa Fotbalului“ a fost ales pentru un mandat care expiră pe 10 aprilie 2010.

Gruparea care doreşte alungarea „Naşului“ este dispusă la sacrificii, inclusiv financiare. „Băgăm 20 de milioane, dintre care 10 le dau eu!“, declară Marian Iancu. Scopul e alungarea lui Mircea Sandu. Se cunoaşte şi adversarul „Naşului“ propus pentru şefia FRF: Gică Popescu, variantă susţinută puternic de verii Gigi şi Ioan Becali. Ceilalţi contestatari ai şefului FRF, care însă nu sunt de acord cu „becalizarea“, cazurile Gheorghe Ştefan şi Marian Iancu, îl vor candidat pe Mircea Lucescu.

„Acţiunea de demitere a mea se plănuieşte din 2005. N-are însă nici cinci la sută şanse de reuşită“, îşi face curaj Sandu, omul care „a arestat“ scaunul de şef la FRF.

Luptă dusă cu şantaje şi şpăgi

Gigi Becali şi Mircea Sandu şi-au împărţit, luni seară, „spaţiul de antenă“ la televizor. S-a pornit de la cazul „Valiza“ şi s-a coborât în trecut, la alegerile din 2005. „Sandu a fost în biroul meu şi mi-a sugerat să dau şpagă! Mi-a zis, la un moment dat, «Băi Gigi, bagă 10 milioane de euro şi pune alt preşedinte la federaţie!»“, a lovit primul patronul Stelei. Liderul FRF n-a rămas dator şi a dat în vileag presiunile la care a fost supus acum trei ani. „Ioan Becali mi-a oferit 400.000 de euro ca să renunţ să mai candidez la federaţie. Dacă e să plece Prunea şi Lupescu, voi părăsi şi eu FRF alături de ei. Dacă mă supără cluburile, voi fi aici şi în 2014!“.

Tabăra anti-Sandu îi mai cuprinde pe Marian Iancu, de la Poli Timişoara, şi pe Marius Stan, de la Oţelul Galaţi. Dinamo şi CFR Cluj nu doresc schimbarea, stare împărtăşită şi de vasluianul Adrian Porumboiu, ajutat de comisiile federale în litigiul cu Oţelul Galaţi, în urma căruia „galben-verzii“ s-au calificat în Cupa UEFA-Intertoto.

„Baciul“ s-ar băga

Marin Condescu, preşedintele echipei Pandurii, a recunoscut pentru EVZ că este gata oricând să sară în ajutorul lui Gigi Becali. „Noi suntem pentru convocarea unei Adunări Generale Extraordinare, deoarece la federaţie este anarhie! I-am promis lui Gigi Becali că-i aduc între 45 şi 60 de voturi de la cluburile din eşaloanele inferioare pe care le finanţăm“, ne-a declarat Condescu. Tabăra lui Mircea Sandu are informaţii că liderul gorjenilor şi-a schimbat între timp opţiunea.

Gică Popescu este alesul taberei Becali să candideze la şefia FRF. Surse apropiate „Baciului“ susţin că acesta este dispus să candideze încă o dată, dar vrea garanţii, pentru a evita o altă înfrângere.

PROCEDURĂ

Cum poate fi schimbat şeful FRF

Mircea Sandu nu este chiar atât de sigur pe cât vrea să pară. „Voi avea peste 200 de voturi, dacă vor fi alegeri. Trebuie ca o treime dintre cluburile afiliate să ceară Comitetului Executiv convocarea Adunării Generale Extraordinare. Aici se poate propune inclusiv schimbarea preşedintelui FRF, problemă care se supune la vot. Este nevoie de jumătate plus unu din voturi. Dacă vine cineva cu intenţia premeditată de a-l da jos pe Sandu, atunci aduce şi un candidat, care poate fi ales preşedinte“. Adunarea Generală a FRF are 278 de membri şi este formată din conducătorii cluburilor din primele trei eşaloane. INTERVIU „Pinalti“ Ştefan: „Să plece toată echipa!“

Unul dintre capii revoluţiei anti-Sandu este Gheorghe Ştefan - „Pinalti“. Supărat că echipa sa, Ceahlăul, a retrogradat, primarul din Piatra-Neamţ conduce ofensiva împotriva capului FRF, altădată prietenul său. „Trebuie să plece toată echipa federală!“, trage „Pinalti“ din toate poziţiile.

EVZ: Domnule Ştefan, a ajuns la dumneavoastră lista pentru convocarea Adunării Generale Extraordinare? Gheorghe Ştefan: N-a ajuns încă, dar când va ajunge, o voi semna!

Deci susţineţi îndepărtarea lui Mircea Sandu de la FRF... Da! Trebuie să plece toată echipa! Lupescu poate candida, dar după ce îşi va da demisia! N-a spus Mircea Sandu că sunt solidari?

„Federaţia este stat în stat“

Dacă echipa dumneavoastră ar fi rămas în Liga I, l-aţi mai fi contestat acum pe Sandu? Da, i-aş fi cerut demisia! Nu se mai poate! Licenţele echipelor s-au dat cum s-au dat, iar la solicitările scrise pe care le-am făcut nici măcar nu primim răspuns. Adrian Mititelu a intrat pe teren în ultima etapă, la meciul Universitatea Craiova - Ceahlăul. Nu s-a dat nicio sancţiune. Arbitrii şi observatorii influenţează rezultatele partidelor, dar iarăşi nu se întâmplă nimic! Federaţia e stat în stat!

Există pericolul „becalizării“ fotbalului românesc sau nu susţineţi varianta Gică Popescu la FRF, propusă de verii Becali? Eu cred că Gică Hagi şi Mircea Lucescu, persoane care nu pot fi influenţ ate şi corupte, ar trebui să candideze. Acestea sunt variantele pe care le susţin. Nu sunt nici împotriva variantei Gică Popescu. Nu sunt de acord să dăm bani ca să scăpăm de Sandu.

Nicu Gheară, prieten cu Mircea Sandu, dar şi cu verii Becali, are vreun rol în această „revoluţie“? Nicu Gheară nu se bagă.

"Vorbim în zilele următoare despre orice doriţi. Acum sunt în vacanţă şi mă întorc în ţară abia vineri! Lăsaţi-mă să-mi tihnească vacanţa!", Gică Popescu, fost internaţional "Este ziua mea de naştere (n.r. - ieri, tehnicianul a împlinit vârsta de 63 de ani) şi nu discut despre fotbal. Astăzi, doar primesc felicitări!", Mircea Lucescu, antrenor la Şahtior Doneţk

Ne puteți urmări și pe Google News