SELECŢIE. 13 companii au trimis, până ieri, scrisori de interes pentru administrarea Fondului Proprietatea.
Printre ofertanţi se numără divizii ale unor mari grupuri financiare precum Goldman Sachs, Unicredit şi Société Générale, susţin surse din Fondul Proprietatea, citate de Mediafax. Potrivit acestora, după închiderea listei, pe 1 august, vor începe discuţii cu firmele de administrare, iar până în luna octombrie va fi definitivat şi caietul de sarcini pe baza căruia se va desfăşura licitaţia. Daniela Lulache, directorul general al Fondului Proprietatea, a anunţat, în luna mai, că administratorul va fi selectat în noiembrie 2008, iar Fondul va fi listat la bursă în prima parte a anului viitor.
Recomandările noastre