Fără mari favoriţi, Turul Franţei 2008 a fost, poate tocmai din cauza lipsei lor, mai dramatic decât altele.
Suspansul a durat până în penultima etapă, când oricare dintre primii cinci clasaţi putea îmbrăca tricoul galben, creditat cu cele mai multe şanse nefiind cel dintâi, ci cel de-al doilea. Spaniolul Carlos Sastre a reuşit totuşi să-şi păstreze avansul în faţa australianului Cadel Evans. Învingătorul îşi datorează succesul (după ce s-a clasat al doilea şi al treilea în Tour de France în anii trecuţi) intuiţiei managerului echipei sale, fostul mare ciclist Rijs, care, în ultima etapă de munte, Embrun-L’Alpe D’Huez, l-a determinat pe colegul lui de echipă Frank Schleck, purtător al tricoului galben în acel moment, să-l lase în faţă pe Sastre. Mai bun căţărător, Sastre a câştigat etapa şi a îmbrăcat tricoul galben, dar, lucru şi mai important, şi-a asigurat faţă de Cadel Evans, el însuşi purtător al galbenului timp de cinci etape, un timp mai bun cu un minut şi 33 de secunde, greu recuperabil în contracronometrul care urma.
Rijs ştia că Schleck este mult mai slab în această probă decât australianul şi că nici pe munte n-ar fi reuşit să se distanţeze suficient. Bătut de Evans în toate contracronometrele, inclusiv în etapa a doua a Turului 2008, uneori cu peste două minute, Sastre s-a comportat extraordinar sâmbătă, sosind la Saint-Amand Montrond, cu nici o jumătate de minut în urma lui Evans (pe Schleck l-a ajuns şi la depăşit, deşi luxemburghezul plecase cu trei minute înainte), rămânându-i 68 de secunde din zestrea acumulată la L’Alpes D’Huez. La 33 de ani, spaniolul obţine cea mai mare performanţă din carieră. Lipsa marilor favoriţi a mai avut şi alte consecinţe interesante. Tricoul galben a fost purtat de nu mai puţin de şapte ciclişti, câte cinci etape de Sastre şi de Evans, patru de Kirchen, câte două de Schleck, Schumacher şi Valverde şi una de Feillu.
Din cei şapte, patru n-au câştigat nicio etapă. Excepţiile sunt Castre, Schumacher, de neînvins în cele două contracronometre, şi Valverde. Invers, câştigătorii mai multor etape n-au avut de regulă nicio şansă la tricoul galben. Cu patru victorii, englezul Cavendish a abandonat, accidentat, după ce a înotat prin partea a doua a clasamentului general. Cu două victorii în etapele de munte, italianul Ricco a fost eliminat, cum se ştie, pentru dopaj. Ce să mai vorbesc de belgianul Steegmans, primul pe Champs-Élysée duminică, dar al 111-lea în clasamentul general sau de germanul Burghardt, învingător în etapa de joi, pe locul 120 la general, ambii la trei ore şi jumătate de lider. Dacă nimeni nu se aştepta de la sprinteri ca tânărul Cavendish sau bătrânul Sabel să viseze la galben, căţăratorii au emis mai multe pretenţii, ca întotdeauna: primii trei pe munte sunt în primii patru la general, în altă ordine.
Contracronometrul era, tot prin tradiţie, câştigat de liderul la general ori, măcar, la îndemâna lui. Schumacher a dezminţit tradiţia clasându-se al 25-lea. Din 180 de ciclişti aflaţi la startul de sâmbătă, 5 iulie, de la Brest, au ajuns duminică, 27 iulie, la Paris, 145. Adică 80 la sută. Dată fiind dificultatea Turului Franţei, e destul de bine. Doar trei echipe au terminat intacte. Una s-a retras din cauza descalificării liderului ei. Celelalte au pierdut între 10 şi 40 la sută din efective. Scandalurile legate de dopaj au fost mai puţine şi pedepsele mai aspre. Turul Franţei 2008 e unul pe care îl putem considera ca fiind de tranziţie din două motive: unul fiind acela că Turul e pe cale să reabiliteze moral o competiţie grav afectată de dopaj, al doilea că e în aşteptarea unui succesor al lui Bobet, Anquetil, Hinault, Indurain sau Armstrong.
Recomandările noastre
