Oprescu: "Primăria poate acoperi scumpirea gigacaloriei"

Oprescu: "Primăria poate acoperi scumpirea gigacaloriei"

Edilul şef al Capitalei a anunţat, astăzi, că municipalitatea are posibilitatea să acopere aproape în întregime o eventuală majorare a preţului la gigacalorie, dacă Guvernul va achita subvenţia către Primăria Capitalei. "Am ajuns la concluzia că, dacă Guvernul compensează plăţile către Primăria Capitalei, suntem capabili să acoperim aproape integral noul preţ pentru gigacalorie, astfel încât cetăţenii să nu simtă deloc această creştere. În caz contrar, vom reuşi să suportăm trei sferturi din tariful nou, pentru ca cetăţeanul să nu fie încărcat financiar foarte mult", a precizat Oprescu, citat de Rompres.

El a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la o lună de la preluarea mandatului de primar al Capitalei, că valoarea subvenţiei de la bugetul de stat pentru tariful agentului termic pe care Guvernul o datorează Primăriei Capitalei se ridică la 187 milioane lei.

Străzi aspirate şi spălate

Oprescu a mai arătat că zilele trecute s-a întâlnit cu reprezentanţii firmelor de salubrizare din toate cele şase sectoare ale Capitalei şi au fost stabilite operaţiunile care se vor executa de către fiecare firmă de salubrizare pe străzile aflate în responsabilitatea Administraţiei Străzilor.

Astfel, străzile administrate de municipalitate vor fi aspirate şi spălate, vor fi spălate indicatoarele şi stâlpii de iluminat, precum şi stâlpii de demarcaţie dintre carosabil şi trotuar, urmând ca, la sfârşitul fiecărei săptămâni, Administraţia Străzilor să primească un rapot de activitate care să cuprindă operaţiunile efectuate şi numele arterelor, relatează Mediafax.

Totodată, primarul general a ţinut să precizeze că a studiat posibilitatea implementării unei "tehnologii excepţionale, ecologice, curate", existentă deja în ţările nordice ale Europei, numite termo-valorizatoare.

"Sunt nişte instalaţii post-moderne, foarte eficiente, care ard gunoi şi produc energie electrică şi apă caldă", a precizat Sorin Oprescu.

Potrivit primarului, deşi nu există o colectare selectivă a gunoaielor în Bucureşti, se intenţionează introducerea ei în 2009.

"Eu sper ca în iarna următoare bucureştenii, şi în special cei din cartierele mai sărace, dar şi categoriile mai expuse - pensionarii - să se poată bucura de preţuri mai mici în urma introducerii acestor termo-valorizatoare a căror instalare nu durează mai mult de nouă luni", a mai spus edilul şef al Capitalei. 

(15:11)           

Ne puteți urmări și pe Google News