Modul în care s-a deghizat Radovan Karadjici coincide cu subiectul romanului publicat despre el, în 2006, relatează agenţia Lusa.
Mirjana Djurdjevici a scris, în 2006, romanul de spionaj "Prvi, drugi, treci covek" ("Primul, al doilea, al treilea bărbat"), subiectul acestuia fiind inspirat din căutările lui Karadjici.
Acuzat de crime comise în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), Karadzici a stat ascuns mai mulţi ani la Belgrad, unde lucra într-un cabinet de medicină alternativă.
Adoptând identitate falsă-era cunoscut sub numele de Dagan Dabici-liderul sârbilor bosniaci a reiterat, prin viaţa sa, pasaje întregi din cartea autoarei sârbe.
Djurdjevici "îl ascunde" pe fostul lider al sârbilor bosniaci într-un cabinet din Belgrad, fiind vizitat de agenţi ai mai multor servicii secrete.
După cum declară autoarea, nu se ştie dacă Radovan Karadjici a citit cartea şi astfel şi-a gândit travestiul, sau a fost pură întâmplare.
"Acum - a spus ea ironic - ne putem întreba dacă el (Karadjici) a citit romanul şi astfel şi-a conceput ideea". "Poveştile cu persoane care se ascund în grote sunt prea puţin verosimile, în secolul al XXI-lea", a declarat scriitoarea.
Întrebată ce anume a inspirat-o pentru subiectul cărţii şi, mai ales, de unde ideea de a-şi ascunde personajul într-o clinică de psihiatrie, autoarea a explicat că a fost rezultatul logicii sale "sănătoase".
Romanul s-a bucurat de aprecieri foarte bune din partea publicului şi a criticii literare din Serbia, reuşind chiar să figureze între operele candidate la un prestigios premiu literar naţional.
Citiţi şi: Deghizarea lui Radovan Karadjici | VIDEO
Sursa:Mediafax