Minorele sub 15 ani vor putea avorta

Minorele sub 15 ani vor putea avorta

Minorele sub 15 ani care rămân însărcinate vor putea avorta până în a şasea lună de sarcină.

Aşa prevede un proiect de ordin pus la punct de Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) care a fost elaborat în urma cazului „Florina“, fetiţa de la Piatra-Neamţ care a avortat la Londra, după ce a fost violată de unchiul ei. Actul normativ va fi supus dezbaterii publice până pe 21 august.

„Orice sarcină survenită până la vârsta de 15 ani este considerată cu risc obstetrical înalt, iar întreruperea cursului sarcinii se poate realiza până la cel mult 24 de săptămâni, cu respectarea procedurilor de intervenţ ie“, se arată în proiect. Alte condiţii sunt ca minorele să avorteze doar în secţii de obstetrică şi ginecologie de nivelul doi şi trei, adică acolo unde există dotări pentru intervenţii complexe şi anestezişti cu experienţă.

Printre medicii ginecologi din România care susţin proiectul se numără şi profesorul Radu Vlădăreanu, şeful secţiei de obstetrică-ginecologie de la Spitalul Elias din Bucureşti, însă acesta atrage atenţia că ordinul va rezolva numai o situaţie particulară. „Ar trebuie modernizate şi procedurile de avort. Suntem printre puţinele ţări europene în care nu se poate face întrerupere de sarcină cu ajutorul medicamentelor, iar un avort făcut la 24 de săptămâni, în condiţiile actuale, permite supravieţuirea fătului“, a precizat medicul Radu Vlădăreanu.

Potrivit ordinului iniţiat de MSP, oricare medic de specialitate care consultă o minoră însărcinată are obligaţia să sesizeze telefonic şi în scris Direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Ne puteți urmări și pe Google News