Vlas mai are un dosar penal pentru înşelăciune

Vlas mai are un dosar penal pentru înşelăciune

Ioana Maria Vlas a fost pusă ieri sub învinuire într-un nou dosar legat de prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI).

De această dată, este cercetată de Direcţia Naţională Anticorupţie din Alba-Iulia într-o cauză în care 5.000 de sibieni s-au constituit părţi vătămate după ce şi-au pierdut banii la FNI. După ce a ieşit de la audieri, Vlas a declarat că a primit o citaţie de la procurori în cursul săptămânii trecute şi că este surprinsă că după opt ani încă se instrumentează dosare cu această temă.

„Am aflat că este vorba despre un dosar unde sunt acuzată de înşelăciune. Am dat o declaraţie de învinuit în care am menţinut tot ce am spus în momentul în care am fost cercetată penal pentru aceast lucru. Nu înţeleg însă ce anume se urmăreşte, pentru că eu în dosarul FNI am două condamnări deja şi se aşteaptă faza de recurs“, a spus Ioana Vlas. Urmărirea penală începută la Alba-Iulia poate avea un singur rezultat, susţin specialiştii: dosarul aflat în fază de recurs la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie să se întoarcă la Parchet pentru refacerea urmăririi penale.

Potrivit unor surse judiciare, în prima fază acest dosar a fost la Parchetul de lângă Tribunalul Sibiu. Prim-procurorul şef adjunct Eliseabeta Botean a declarat că, pe 12 martie 2008, cauza a fost declinată la DNA Bucureşti, iar de aici a ajuns, în cele din urmă, adică după mai bine de cinci ani de când a fost începută urmărirea penală în adevăratul dosar FNI, la DNA Alba-Iulia.

Ne puteți urmări și pe Google News