Miruna Minculescu, fostă finalistă la un concurs de frumuseţe din Italia, a povestit pentru evz.ro experienţa prin care a trecut la competiţia Miss Italia nel Mondo. Tânăra studentă în anul II Facultatea de Ştiinţe Politice s-a clasat pe locul şase, din cele 50 de finaliste. Miss Italia nel Mondo 2008 a avut loc la Jesolo, lângă Veneţia. Câştigătoarea a fost desemnată de juriu, dar ultima decizie i-a aparţinut publicului, care a putut vota de acasa, prin telefon. Concursul a fost difuzat de televiziunea publică Rai Uno.
EVZ: Cum ai ajuns să te înscrii la concursul Miss Italia nel Mondo? Cum ai aflat despre el? Miruna Minculescu: Ştiam de concurs de acum doi ani, când am mai participat. Evident şi anul acesta a fost o competiţie destul de strânsă. La finala pe România au participat 20 de fete cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani. Decizia de a participa a fost una destul de spontană, drept pentru care am considerat că nu ar trebui să îmi îngrijorez părinţii spunându-le că mă duc cu avionul la Timişoara pentru a participa la un concurs. Am realizat că trebuie să le spun abia dupa ce am câştigat când mi-am dat seama că vor afla din ziare.
EVZ: Ai mai participat la un alt concurs de frumuseţe? MM: Da. În 2006 am participat la Miss Argeş, unde am câştigat Premiul special al juriului. Tot în 2006, am participat la Miss Italia Nel Mondo, finala pe România, unde am ieşit pe locul patru. De asemenea, în vara lui 2006 am participat şi la Miss Litoral şi la Fashion TV Mamaia.
EVZ: Ai primit oferte de a lucra în Italia după acest concurs de frumuseţe? MM: Ca urmare a concursului Miss Italia nel Mondo, săptămâna trecutâ am fost în Italia, la Roma, unde am pozat pentru un calendar. Ţin să precizez că în acest calendar voi fi cât se poate de îmbrăcată. Nu îmi stă în caracter să încerc să mă remarc prin nuditate. Nu judec persoanele care fac acest lucru, însă eu am primit o altfel de educaţie. În plus, în ziua de azi nuditatea a devenit deja o uniformă, iar mie uniformele nu îmi plac. Acest calendar este pentru anul 2009. Deocamdată, în afară de a poza pentru acest calendar, alte oferte nu am mai primit.
EVZ: Ai rude în Italia. Te-ai gândit vreodată să emigrezi, să încerci să-ţi faci un viitor acolo? MM: Abia atunci când am ajuns în Italia m-am gândit că mi-ar plăcea să lucrez acolo. Totuşi, nu îmi doresc momentan să mă stabilesc acolo. Consider că este o datorie să încerc mai întâi să îmi construiesc o carieră şi o viaţă în România.
EVZ: Ai simţit o atitudine xenofobă faţă de români la concursul Miss Italia nel Mondo? MM: Nu aş putea spune o atitudine xenofobă, ci mai degrabă o oarecara reţinere atunci când este vorba de România şi de români. A fost nevoie doar de puţin mai multă muncă decât din partea celorlalte fete, dar nu am de ce să mă plâng. Mă aşteptam să fie mult mai rău.
EVZ: Ce a însemnat pentru tine participarea la acest concurs de miss? MM: Finala din România a fost o experienţă minunată şi va rămâne o amintire extraordinară şi aceasta nu pentru că am câştigat, ci pentru că acolo, la Timişoara, am întâlnit oameni nemaipomeniţi şi am legat prieteni care, cred eu, vor fi de durată. Este greu de descris felul în care m-am simţit atunci când mi-am auzit numele. Sunt momente unice în viaţă. Finala din Italia a fost o perioadă pe cât de dificilă, pe atât de frumoasă. Consider că această experienţă a fost una de neuitat. Am ajuns să văd Italia, ţara unde s-a născut străbunica mea, am ajuns să cunosc stilul de viaţă al italienilor, care în unele privinţe este diferit de al nostru. Am avut, de asememea, ocazia să cunosc şi să leg prietenii cu persoane ce provin din medii şi culturi diferite, şi abia acum, după această experienţă îmi dau seama cât de mult contează mediul din care provine un om şi educaţia lui. Pentru mine a fost o mare onoare, a fost chiar copleşitor să îmi reprezint ţara într-o competiţie internaţională şi sunt conştientă că nu toţi oamenii au şansa, într-o viaţă întreagă, să îşi reprezinte ţara. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar şi mulţumesc, de asemenea, românilor atât celor de aici, cât şi celor din Italia care au fost cu sufletul alături de mine şi m-au ajutat să dau în Italia o lecţie despre români şi România, despre faptul că ei pot fi oneşti şi muncitori.
Cele două săptămâni de cantonament au fost extrem de dificile şi epuizante, dar acum, ajunsă în ţară, constat că toată agitaţia aceea îmi lipseşte. Începusem să mă obişnuiesc cu ideea că nu putem pleca nicăieri fără bodyguarzi şi fără asistente, că nu putem apărea nicaieri nemachiate sau necoafate, nu ne putem permite pauză, somn, oboseală, sau telefoane lungi în care să te plângi celor de acasă de toate acestea. Două săptămâni şi jumătate de astfel de regim te întăresc şi fizic, şi psihic.
Cât despre concurs, nu pot spune decât că la urma urmei cea care a câştigat era o fată de nota zece, iar în ceea ce mă priveşte sunt convinsă că fiecăruia i se întâmplă ceea ce îi este scris să i se întâmple. Eu am un alt tren de prins şi sunt convinsă că această experienţă îmi va fi foarte utilă. Cred că am făcut o impresie bună atât juriului, cât şi celor de acasă, întrucât am fost una dintre cele şase finaliste, iar după numărul de voturi obţinute am fost pe locul trei şi acest lucru nu aste atât meritul meu, cât este al romanilor din Italia care m-au votat.
EVZ: Ce îţi doreşti să faci în viitor? MM: Nu sunt genul de persoană care să aibă planuri de viitor. Îmi place viaţa pe care o am acum, când cele mai depărtate planuri de viitor sunt cele de mâine. Îmi place ca viaţa mea să fie imprevizibilă. Îmi place să fiu tânără, sa fiu înconjurată de prieteni şi familie şi îmi doresc să nu îi dezamăgesc. Pe plan profesional, îmi doresc o carieră în televiziune şi ştiu că voi ajunge cândva şi acolo, pentru că visele se împlinesc dacă şti să crezi în ele.
Miss Italia nel Mondo 2008 a avut loc la Jesolo, lângă Veneţia. Câştigătoarea a fost desemnată de juriu, dar ultima decizie i-a aparţinut publicului, care a putut vota de acasa, prin telefon. Concursul a fost difuzat de televiziunea publică Rai Uno.
Citiţi şi "Miruna Minculescu, finalistă la un concurs de miss din Italia"!