Staţia Unirii, evacuată pentru o "bombă"

Staţia Unirii, evacuată pentru o "bombă"

Circulaţia de la metrou a fost sugrumată ieri, pentru aproximativ 20 de minute, în staţia Unirii 2, în urma unei alarme false cu bombă.

Un bărbat a sunat la numărul de urgenţă 112 cu puţin înaintea prânzului, pentru a anunţa faptul că în staţia de metrou Unirii se află un dispozitiv exploziv. Circulaţ ia a fost întreruptă, iar călătorii care aşteptau pe peroane au fost evacuaţi cu ajutorul bodyguarzilor firmei de pază de la metrou.

„Trenurile n-au mai trecut prin staţie. S-a circulat în regim «pendulă», între staţiile Tineretului şi Brâncoveanu, apoi între Brâncoveanu şi Depoul IMGB, precum şi între Universitate şi Pipera“, a explicat purtătorul de cuvânt al Metrorex, Mariana Petre. În acest timp, o echipă de şapte oameni de la Serviciul Pirotehnic a scormonit, fără vreun rezultat, după eventualul dispozitiv. Circulaţia a fost reluată la ora 12.25.

Ne puteți urmări și pe Google News