Doi băieţei gemeni, născuţi săptămâna trecută, au provocat senzaţie în Germania, ilustrând ceea ce doctorii spun că este o şansă la un milion.
Deşi au acelaşi tată, gemenii Ryan şi Leo se deosebesc radical, Ryan având pielea albă şi ochi albaştri, iar Leo, pielea negră şi ochi căprui.
Copiii s-au născut pe 11 iulie, într-un spital din oraşul german Lichtenberg, uimindu-i atât pe părinţi, cât şi personalul medical. Doctoriţa Birgit Weber, care a efectuat operaţia de cezariană, a declarat că este pentru prima dată când vede aşa ceva, în 20 de ani de activitate.
Mama copiilor, Florence, de 35 de ani, este de culoare şi s-a născut în Ghana, în vestul Africii, în timp ce tatăl, Stephan, este alb şi s-a născut în Germania. Culoarea diferită a gemenilor este considerată o raritate, însă nu şi o ciudăţenie, specialiştii explicând cuplului că această combinaţie neobişnuită a genelor a fost provocată cel mai probabil de faptul că mama a avut strămoşi albi, iar tatăl - strămoşi negri.
Părinţii au dezvăluit că gemenii au şi personalităţi diferite, Ryan fiind puţin mai agitat, în timp ce Leo este foarte liniştit.