Cum slăbim eficient

Cum slăbim eficient

Într-un studiu vast realizat de Jurnalul Medical din New England se dovedeşte faptul că între binecunoscuta cură de slăbire redusă în grăsimi şi cea fără carbohidraţi există o rivalitate puternică, precizează ABC.

Dietele fără grăsimi sunt promovate de către Asociaţia Americană "Heart" şi se bazează pe consumul de cereale, paste şi pâine integrale, fructe şi legume.

Dimpotrivă, dieta cu număr redus de carbohidraţi se axează pe consumul de carne (peşte sau pui), ouă şi doar foarte puţine sortimente de legume.

Dosctorul Meir Stampfer, coordonatorul principal al studiului şi profesor de epidemiologie şi nutriţie al Universităţii de Medicină Generală din Harvard, a declarat pentru ABC News: "Dieta fără carbohidraţi a câştigat detaşat competiţia, dovedindu-se cea mai eficientă".

Studiul s-a efectuat în Brigham, la Spitalul pentru Femei din Boston şi la Universitatea Ben Gurion din Beer Sheba, Israel. Timp de doi ani au fost monitorizaţi 322 de subiecţi, persoane obeze, cărora li s-au aplicat, aleatoriu, trei diete de slăbire: cea scăzută în grăsimi, cea cu număr redus de carbihidraţi şi dieta mediteraneană (care cuprinde proteine şi legume, mult ulei de măsline şi alune).

După doi ani de la demararea studiului, cea mai lungă perioadă în care s-a desfăşurat o cercetare de acest fel, rezultatele colectate au fost pe cât de variate, pe atât de surprinzătoare.

În timp ce subiecţii care au urmat o dietă fără grăsimi au slăbit, în medie, 7,3 pounds (3,311 kg), cei cărora li s-a aplicat dieta mediteraneană au scăzut în greutate aproximativ 10,1 pounds ( 4,581 kg). Câştigătoarea competiţiei dietelor a fost, fără îndoială, dieta fără carbohidraţi, cunoscută şi ca Dieta Atkins. Subiecţii care au urmat-o au slăbit, în medie, 12,1 pounds ( 5,488 kg).

"Regimul fără carbohidraţi îţi conferă senzaţia de saţietate, aşa că nu simţi niciodată că te înfometezi", a precizat Stampfer. "Prin urmare, este mult mai uşor să îl urmezi o perioadă mai îndelungată", a adăugat acesta.

Şi, ceea ce este mai surprinzător, e faptul că si sănătatea subiecţilor s-a îmbunătăţit considerabil în timpul în care au fost supuşi dietei. Aceştia au înregistrat scăderi ale glicemiei şi colesterolului din sânge, până la standarde.

Dieta fără carbohidraţi

Limitează ingestia de carbohidraţi. În primele 2 săptămâni se restricţionează aproape total consumul acestora, pentru ca apoi o parte dintre carbohidraţi să fie reintroduşi treptat în dietă.

 

Metoda

Faza 1: Introducerea. Timp de 2 săptămâni, cât durează această etapă, se vor  consuma maxim 20 grame de carbohidraţi pe zi.

Faza 2: Pierderea în greutate. Această etapă este similară celei anterioare, singura modificare fiind introducerea mai multor tipuri de alimente şi creşterea cantităţii de carbohidraţi ce poate fi consumată zilnic.

Noile alimente introduse sunt nucile, seminţele şi o parte din plantele cu boabe.   Faza 3: Pre-întreţinere (menţinerea). Când mai sunt aproximativ 4,5 kg până se atinge greutatea dorită, începe etapa a treia. Se vor adăuga 5 până la 10 grame de carbohidraţi săptămânal în dietă, în condiţiile în care greutatea se menţine staţionară. De asemenea, se vor introduce treptat noi alimente.

Faza 4: Întreţinerea. După ce se atinge greutatea dorită începe faza a patra. În această etapă se cunoaşte deja cantitatea de carbohidraţi ce poate fi consumată zilnic, fără să apară creşteri în greutate.

Sunt permise:

- ouă, carne, peşte (toate proteinele) - ulei de măsline, unt, brânză, măsline - spanac, salată verde, castraveţi, roşii, broccoli, avocado (majoritatea legumelor) - îndulcitori artificiali.

Nu sunt permise:

- zahăr şi produse de patiserie - legume ce conţin amidon (porumb, mazăre) - pâine, paste făinoase, cartofi (sunt excluse în etapa 1, o parte vor fi adăugate mai târziu, în etapa următoare) - fructe (deloc în etapa 1, vor fi adăugate în etapele următoare) - alcool (deloc în etapa 1, va fi adăugat în etapele următoare) - nuci, alune (deloc în etapa 1, vor fi adăugate în etapele următoare).

(16:00)

Ne puteți urmări și pe Google News