Ioana Lupea: "Omaşinărie infernală produce culpe. Este arma esenţială în panoplia războiului cuvintelor. Nu se ştie cine şi când a inventat-o, dar vedem cum funcţionează."
Oameni şi grupuri sunt învinovăţiţi pentru că sprijină un politician, un partid, un proiect sau o idee. Ea a fost manipulată de Traian Băsescu împotriva liberalilor şi alegătorilor PNL, care trebuie să se fi simţit vinovaţ i pentru opţiunea lor în timpul ofensivei „petroliberale“. A fost întoarsă împotriva şefului statului cu efecte devastatoare. Acum el încearcă pe propria piele consecinţele proverbului „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face“.
Dacă Traian Băsescu ar organiza mâine un miting de susţinere a unui proiect benefic pentru societate, probabil că s-ar strânge o mână de oameni fără autobuzele PDL. I-a dispărut oare preşedintelui magnetismul? Tot ce se poate. În orice caz, a devenit ruşinos să te afi- şezi public cu „scandalagiul“, „spărgătorul de alianţe“ sau „dictatorul“ Băsescu, indiferent cine ai fi - partid, susţinător sau militant. Dacă totuşi îţi asumi riscul, eşti însemnat cu fierul roşu. „Cetăţeanul suspendat solidar cu Traian Băsescu“ a abjurat.
Maşina de culpabilizat l-a izolat pe şeful statului de suporterii săi din societatea civilă, terfeliţi doar pentru că s-au asociat, într-un anumit moment, lui Băsescu. De restul s-a izolat singur prin acuzaţiile de imoralitate neprobate la adresa aliaţilor şi adversarilor. Dacă instanţele de judecată ar fi confirmat verdictele prezidenţiale, acestea n-ar mai fi fost prezentate astăzi ca dovezi ale caracterului său distructiv. Măcar o sentinţă şi anticorupţia nu şi-ar fi căpătat renumele de răfuială politică. Iar preşedintele ar fi fost poate frecventabil politic.
Puterea exemplului: maşina de culpabilizat i-a ţintit mai întâi pe „intelectualii lui Băsescu“. Pentru că a susţinut că referendumul pentru suspendarea preşedintelui este o eroare, Gabriel Liiceanu a fost obligat să demonstreze la tribunal că nu l-a plagiat pe Heidegger. Ziarele au fost puse la index ca „oficioase“, iar opinia, chiar şi cea spontană, autonomă şi argumentată, a fost declasată la „elogiu“. Ceea ce este permis susţinătorilor adversarilor lui Băsescu a devenit reprobabil la ceilalţi. Să-l înjuri pe Traian Băsescu e la modă. Şeful statului nu poate fi decât „scandalagiu“, „spărgător de alianţe“ sau „dictator“. Mai bine taci decât să admiţi că a avut odată dreptate.
Se spune că nimeni nu te poate face să te simţi vinovat, dacă nu te simţi tu însuţi. Ma- şina de culpabilizare intimidează cu denumiri şi porecle. Şiretlicul este să etichetezi etichetele, spune Sartori. „Grupuri de interese“, „oligarhi“, „petroliberali“, „bătrânul edec“, „avocat mic cu capul mare“, „tonomate cu fise“. Replica: „scandalagiu“, „Lukaşenko“, „Liicheanu“, „Cărtă rescu carlist“, „Patapievici impostor“, „trompete“. Are forţa de a te încredinţa, până la urmă, că ai greşit, că toţi sunt la fel, că nu merită. Opinia singuratică, diferită de cea majoritară exprimată în spaţiul public, echivalează cu claustrarea. A te declara astăzi solidar cu Traian Băsescu într-o chestiune punctuală şi legitimă te expune insultei, derizoriului, surghiunului. După execuţie, în societăţile tribale, izolarea era cea mai cumplită pedeapsă pentru nesupunere.
Pe câmpul de luptă, adversarii lui Traian Băsescu au recâştigat cuvintele-cheie. Maşina de culpabilizat e o armă cu două tăişuri.
Recomandările noastre
