Partener într-o afacere de milioane din "certuri"

Partener într-o afacere de milioane din "certuri"

Cosmin Vasile coordonează divizia de litigii a casei de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu, care l-a dat pe actualul ministru de justiţie.

La doar 28 de ani, Cosmin Vasile a fost primit printre cei şapte parteneri ai casei de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu (ZRP), una dintre cele mai renumite firme din România, întrucât din rândurile ei a fost ales noul ministru al justiţiei, Cătălin Predoiu. Coordonează divizia de litigii a casei de avocatură, alături de Călin Zamfirescu şi Stan Târnoveanu, şi este apreciat pentru retorica sa. În termeni mai populari, ştie să se contrazică. „Când două părţi nu se mai înţeleg, este necesar să apară implicarea avocatului de litigii“.   Aşa s-ar rezuma jobul lui Cosmin Vasile, numit avocat-partener la ZRP în urmă cu doi ani. Principala diferenţă dintre avocatura de consultanţă de afaceri şi cea de litigii ţine de caracterul contradictoriu al celei din urmă. „Ca principiu, trăiesc într-o veşnică poziţie adversă faţă de cealaltă parte. De luni până vineri, avocatul de litigii se contrazice, se «ceartă» în permanenţă“, spune Cosmin Vasile. Litigiile au adus anul trecut casei ZRP venituri de 1,2 milioane de euro, într-un business în care marja de profit se situează în jurul a 60% din cifra de afaceri. Avocaţii, martori la telenovele

„Avocaţii sunt prieteni între ei, deşi între părţi nu e întotdeauna aşa şi se ajunge foarte des la scene de telenovelă. Ştiu cazul a două companii care trăiesc un fel de dragoste cu năbădăi. Nu îşi pot desfăşura activitatea una fără cealaltă, colaborează de ani buni pentru că nu există un alt jucător în piaţă, dar se judecă din trei în trei zile“. Iată un fragment dintr-o discuţie despre activitatea unui avocat de litigii, care se desfăşoară în cea mai mare parte în sala de judecată. ZRP are în prezent 1.000 de litigii active. Un singur proiect a dezvoltat nu mai puţin de 400 de litigii.

„Este vorba despre o investiţie imobiliară în care sunt implicate foarte multe părţi şi în legătură cu care au fost depuse toate aceste 400 de litigii“, explică Vasile. Cazul este elocvent, pentru că cele mai multe dintre litigii au legătură cu domeniul imobiliar. De la revendicări de terenuri şi clădiri nerezolvate de stat după căderea comunismului şi până la nemulţumiri legate de locul şi înălţimea amplasării unui ansamblu rezidenţ ial, în prezent sunt câteva zeci de mii de astfel de cazuri pe rol la Tribunalul Bucureşti.   În unul dintre ele, ZRP reprezintă dezvoltatorul imobiliar din proiectul „Cathedral Plaza“, clădirea de birouri de lângă Catedrala Romano-Catolică. Tot o telenovelă pare şi cazul unuia dintre cele mai vechi litigii în care este implicată casa de avocatură ZRP: cazul a fost demarat în 1998 de AVAS şi este legat de activitatea Bancorex.   Predoiu le-a adus notorietate

Faptul că actualul ministru al justi- ţiei, Cătălin Predoiu, a plecat din casa de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu a sporit notorietatea firmei. „Noua lui poziţie ne ajută, dar nu poate fi comensurată. Pentru noi este o mare pierdere, pentru că era unul dintre partenerii de bază ai firmei. Are o expertiză excepţională pe Drept comercial, fiind lector în acest domeniu“, povesteşte Cosmin Vasile. ZRP conduce în clasamentele publicaţ iilor internaţionale în domeniul litigiilor („Legal 500“ şi „Chambers Law“), precum şi în cele româneşti - „FinMedia“ şi „The Diplomate“.   Deşi, la prima vedere, piaţa avocaturii din România se întrece doar cu ea însăşi (s-a dublat ca valoare în ultimii doi ani, ajungând la 250 de milioane de euro - n.r.), se mai confruntă cu mentalităţile învechite, dar şi cu mişcări neaşteptate. Linklaters, casa de avocatură britanică, numărul doi în lume pe piaţa de profil, va închide în noiembrie birourile din Bucureşti şi din alte trei capitale central-europene, pentru a se orienta către pieţe cu potenţ ial mai mare de creştere.

„Asta demonstrează că piaţa avocaturii de la noi nu este un Eldorado“, spune Vasile. Pe de altă parte, piaţa avocaturii nu este susţinută în creşterea de pe partea de business de o tendinţă similară pe partea de litigii de Drept civil. „Mentalitatea oamenilor se schimbă cel mai greu. La noi, dacă mergi la avocat, eşti perceput că te afli într-o situaţie dezastruoasă“, spune partenerul de la ZRP.

300 de euro pe oră primeşte un avocat de business în România

DIN INSTANŢĂ

Cazuri cu aduceri-aminte > Cazul care îi este cel mai aproape de suflet nu are legătură cu activitatea lui de zi cu zi. „M-am ocupat odată de un caz de adopţie. Doi oameni modeşti, la 45 de ani, voiau să adopte un copil cu probleme de sănătate, iar judecătorul făcea tot ce era posibil să împiedice adopţia. Am câştigat cazul şi n-am trăit până acum o satisfacţie mai mare. Dacă eram roboţi, un astfel de caz nu intra în politica noastră, pentru că ne axăm doar pe avocatura de business. A fost un caz pro bono, în care avocatul nu primeşte onorariu“.

> Cazul de business care l-a satisfăcut cel mai mult a fost unul în care soluţia a venit exclusiv ca urmare a ideii şi abordării lui. „A fost un caz în care a trebuit să pierd într-o etapă pentru a câştiga apoi cazul per total“. Însă astfel de cazuri nu apar în fiecare zi, spune Cosmin Vasile.

„BAGAJ“

Ce îţi trebuie ca să ajungi partener

> Să fi absolvit o facultate serioasă, pe parcursul căreia să fi dobândit cunoştinţe juridice temeinice

> Să dovedeşti dorinţă de a munci şi a coordona echipe, o continuă pregătire profesională

> Minimum şase ani de experienţă în firmă

> Noroc

DINCOLO DE BARĂ

Din copilărie s-a antrenat pentru avocatură

Şi-a ales meseria de avocat pentru că părinţii i-au întipărit în minte ideea că va fi avocat. „De la şase ani spuneam că mă fac avocat, deşi nici măcar în facultate nu ştiam ce înseamnă asta exact. Am început avocatura la 23 de ani neîmpliniţi, direct în casa de avocatură Zamfirescu, fără să fi lucrat în studenţie“, îşi aminteşte Cosmin Vasile. În primul caz care i-a fost înmânat a păşit cu stângul: „Era unul din acele cazuri pe care nu le puteam câştiga. N-am dormit toată noaptea pentru că mi se părea cel puţin apăsător să pierd cazul omului. Şi l-am pierdut“.

A făcut o pasiune din fotbal, iar obişnuinţa dezbaterilor se simte chiar şi pe teren, unde ajunge să „parlamenteze“ cu colegii de echipă, din defect profesional. Conduce o Honda Legend, declarată maşina anului în Japonia. Mentorul lui este Călin Zamfirescu, unul dintre fondatorii casei de avocatură, care l-a recrutat în echipa de litigii. În 2001, examenul de intrare s-a ţinut la nivel de ţară şi, din peste 2.000 de candidaţi, doar 22 au fost admişi, dintre care doar 14 în Bucureşti. La 28 de ani, devenea unul dintre cei şapte parteneri ai casei de avocatură.

CE SPUNE ŞEFUL

„Cel mai înzestrat dintre avocaţii generaţiei sale“

Cosmin Vasile şi-a început cariera de avocat în cadrul casei de avocatură Călin- Andrei Zamfirescu şi Asociaţii, care s-a asociat în 2005 cu Ioana Racoţi şi Cătălin Predoiu. „După şase ani de colaborare, Cosmin Vasile a devenit partener, fiind cel mai înzestrat şi dedicat dintre avocaţii generaţiei sale“, aşa îl caracterizează avocatul Călin Zamfirescu. Potrivit acestuia, numirea lui Cosmin Vasile ca partener la ZRP la doar 28 de ani întrunea o condiţie necesară, aceea de a avea experienţă în firmă.

„Şase ani de muncă în cadrul unei firme de avocaţi reprezintă, din ştiinţa mea, stagiul minim pentru a dobândi calitatea de partener. Ar fi însă o greşeală ca, întâlnind un tânăr înzestrat, să amâni decizia de a-ţi fi partener, pentru considerente pur formale. În plus, tinereţea unui partener este întotdeauna o calitate atunci când ceilalţi colegi sunt mai experimentaţi. În cadrul ZRP mai există încă doi parteneri care au dobândit această calitate la aproximativ 30 de ani, Anca Danilescu şi Lucian Danilescu, avocaţi de consultanţă“, spune Călin Zamfirescu. Din poziţia de partener, Cosmin Vasile ia decizii legate de managementul casei de avocatură, coordonează grupul de avocaţi de litigii şi gestionează o parte din clientela firmei.

Ne puteți urmări și pe Google News