Într-un interviu acordat astăzi canalului de televiziune Sky Sports, preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a precizat că, din punctul lui de vedere, contractele pe termen lung semnate de fotbalişti cu cluburile sportive reprezintă o formă de "scalvie modernă", informează Reuters.
"Cred că în fotbal există prea multă sclavie modernă, în cazul transferurilor, cumpărându-se jucători doar pentru a-i putea revinde ulterior sau a-i muta de la un club la altul. De aceea, noi încercăm să intervenim în astfel de cazuri deoarece, după intrarea în vigoare a Legii Bosman, cluburile au reacţionat prin impunerea de contracte pe termen lung", a spus conducătorul FIFA.
Sepp Blatter a vorbit şi despre cazul lui Cristiano Ronaldo, fiind de părere că Manchester United, actualul său club, ar trebui să-i permită atacantului portughez să se transfere la formaţia spaniolă Real Madrid.
"Eu sunt mereu de partea jucătorilor. Dacă un fotbalist decide să joace în altă parte, se poate găsi totdeauna o soluţie. În caz contrar, dacă nu este lăsat să plece, nu va fi bine nici pentru el, dar nici pentru clubul său", a precizat preşedintele FIFA.
(15:29)