Biblia pesimiştilor

Biblia pesimiştilor

Cartea „Legea lui Murphy“ este un „best of“ al ştiinţei „hazului de necaz“.

În lista lecturilor de vară, un titlu e aproape indispensabil: „Legea lui Murphy“, de Arthur Bloch, publicat în colecţia „Râsul lumii“, de la Humanitas, în traducerea lui Radu Paraschivescu. E o „selecţie la superlativ“ de citate amuzante, apărută anul trecut în Statele Unite, la 30 de ani după ce s-a născut postulatul „murphologiei“: „Dacă există vreo cale ca lucrurile să meargă prost, are el grijă“. Îl rostise Ed Murphy, cercetător la Laboratorul Spaţial NASA din Wright Field, în timp ce testa un proiect Air Force. Remarca îi era adresată tehnicianului, care nu cuplase bine două componente. Ulterior, reuşita proiectului a fost prezentată ca o consecinţă a „credinţei de neclintit în Legea lui Murphy“.

În 1977, Legea lui Murphy luase proporţiile unei ştiinţe a „hazului de necaz“ şi avea parte de un prim volum. Americanul Arthur Bloch este autorul a nu mai puţin de zece astfel de cărţi, cu principii, reguli, leme (enunţuri preliminare care servesc demonstrării unor teoreme), observaţii şi corolare adăugate treptat şi traduse în peste 30 de ţări. În acest context, a intrat şi murphologia în casta respectabilă a ştiinţelor, cu următoarea definiţie: „ramură a cunoaşterii rezervată lucrurilor care merg prost“. În timp, a căpătat zeci de sub-ramuri, pentru toate situaţiile de viaţă în care s-ar aplica: murphologie de birou, domestică, de voiaj, medicală, juridică, drumologie, guvernologie, maşinologie etc. Şi peste toate, suprema vorbă de duh: „Tot ce poate să meargă prost va merge“. CITATE HAIOASE

Legea lui Baldridge „Dacă am şti în ce ne băgăm, nu ne-am mai băga în nimic.“

Principiul accelerării lineare

„Cu cât coada e mai scurtă, cu atât se mişcă mai încet.“ Lema lui Grossman

„Orice sarcină care merită osteneala trebuia îndeplinită ieri.“

Lema lui Stoeker „Dacă nu ţi-a sunat ceasul, nici măcar medicul nu te poate ucide.“   Legea destinului după Simon „O fi gloria trecătoare, dar obscuritatea e veşnică.“

Legea ofertei după Murphy   „Dacă n-ai nevoie de el şi nu-l vrei, găseşti întotdeauna din belşug.“ Legea lui Finnigan „Cu cât viitorul e mai îndepărtat, cu atât arată mai bine.“ Legea biciclismului „Oriunde te duci, e la deal şi contra vântului.“

Ne puteți urmări și pe Google News