Operaţia Florinei s-a terminat în urmă cu puţin timp, iar medicii au declarat că totul a decurs normal. Intervenţia a avut loc într-un spital public din Londra, iar costurile vor fi suportate de clinica Marie Stopes, unde micuţa fusese programtă iniţial pentru întreruperea de sarcină. În spitalul public, fetiţa de 11 ani a făcut, ieri, un nou set de analize de sânge şi o altă ecografie. „Ieri am stat toată ziua în casă, astăzi mă plimb şi mă simt bine. Tot ce mi-au făcut la clinică mi-au făcut şi la spital“, ne-a povestit Florina, ieri după-amiază. În ediţia de mâine a Evenimentului zilei veţi putea citi, în exclusivitate, un amplu reportaj despre cum au decurs toate etapele intervenţiei la care Florina a fost supusă în spitalul londonez.
Medicii britanici dintr-un spital public din Londra au început ieri procedurile de avort în cazul Florinei, fetiţa din judeţul Neamţ care a rămas însărcinată după ce a fost violată de un unchi. Reprezentanţii Marie Stopes International (MSI), unde micuţa fusese programată iniţial pentru întreruperea de sarcină, au decis că este mult mai bine ca fetiţa să meargă într-un spital public. „Au fost câteva probleme legate de logistică şi ar mai fi durat câteva zile până le-am fi rezolvat. Totodată, nu avem un anestezist pediatru, aşa că am preferat ca Florina să facă intervenţia într-un spital public, unde este disponibil un astfel de specialist“, ne-a spus Tony Kerridge, director de comunicare cu presa de la MSI. Fetiţa este cazată în zona privată a spitalului public, finanţată de MSI.
„Nu am vrut să mai aşteptăm“
În spitalul public, Florina a făcut, ieri, un nou set de analize de sânge şi o altă ecografie. „Ieri am stat toată ziua în casă, astăzi mă plimb şi mă simt bine. Tot ce mi-au făcut la clinică mi-au făcut şi la spital“, ne-a povestit Florina, ieri după-amiază.
Azi a avut loc intervenţia chirurgicală propriu-zisă. „Nu am acceptat să mai aşteptăm câteva zile, până când cei de la Marie Stopes ar fi rezolvat problemele. Am preferat varianta spitalului public, iar cei de la clinică au înţeles. Fetiţa a fost supravegheată de un chirurg la fel de experimentat ca cel de la Marie Stopes“, ne-a spus Roxana, cea care a însoţit ieri familia la spital. Sarcina Florinei a ajuns deja la 22 de săptămâni, iar limita pentru avort în Marea Britanie este de 24 de săptămâni.
REACŢII DIN ROMÂNIA
„Trebuia să facă întrerupere de sarcină în ţară“
Diverse autorităţi din România au comentat ieri decizia clinicii Marie Stopes de a o trimite pe Florina într-un spital public pentru operaţie. Theodora Bertzi, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii, aprecia ieri că fetiţa nu ar fi trebuit să plece în Marea Britanie, cazul putându-se rezolva în ţară. „Trebuia să se rezolve aici, dar familia, deşi a fost informată că fetiţa poate face avortul în ţară, a decis să plece acolo“, a declarat ieri secretarul de stat.
În altă ordine de idei, Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), a sugerat că familia fetiţei a riscat alegând varianta avortului în Londra. „Am atras atenţia că în Anglia se poate face avort, dar trebuie respectate anumite reguli. O clinică privată poate să facă întrerupere de sarcină unei persoane cu vârsta peste 12 ani“, a comentat preşedintele CMR. Ministerul Sănătăţii: „Ne-am îndeplinit atribuţiile“
Şi conducerea Ministerului Sănătăţii Publice a subliniat că fetiţa putea să aleagă să avorteze în ţară. „Din punct de vedere administrativ, MSP şi-a îndeplinit atribuţiile, cazul putând fi rezolvat, legal, în ţară. Existând cadrul legal care permite întreruperea sarcinii în ţară, cazul se rezumă în acest moment la relaţia medic-pacient, iar în cazul apariţiei unor probleme medicale poate interveni Colegiul Medicilor“, se arată într-un comunicat al MSP. (Ionela Croitorescu)
WEST LONDON. Aceasta este clinica Marie Stopes unde Florina ar fi trebuit să facă avort
Corespondenţă din Londra
CITIŢI ŞI: Scotland Yard se implică în cazul Florinei Fetiţa-mamă, plimbată prin spitalele londoneze
ÎNCĂ UN CAZ ŞOCANT: O fetiţă de 11 ani îşi acuză tatăl că a violat-o
SE ÎNTÂMPLĂ DIN NOU: Mama în Italia, fetiţa, violată de concubinul mătuşii ------------------------------------------------------------------- FETIŢA-MAMĂ va fi operată gratuit în Marea Britanie
Cazul fetiţei-mamă schimbă legile în România
EDITORIALUL EVZ: Lecţia de pe uliţele statului
Fetiţa-mamă va avorta în Anglia