William în misiune, în Marea Caraibelor

William în misiune, în Marea Caraibelor

Prinţul Marii Britanii a participat la capturarea a 900 de kilograme de cocaină în cadrul unei misiuni cu unitatea sa din Marina Regală în Marea Caraibelor, a anunţat, astăzi, Ministerul britanic al Apărării, informează AFP.

Iron Duke, nava pe care prinţul urmează o parte dintr-un curs militar în Marea Caraibelor, a interceptat, sâmbătă, în largul coastelor Barbados, un vapor care avea la bord droguri cu destinaţia Europa sau Africa, a căror valoare era de 40 de milioane de lire sterline (50,5 milioane de euro).

Prinţul William a fost implicat în pregătirea operaţiunii, realizată în colaborare cu paza de coastă americană, a explicat căpitanul navei Iron Duke, comandantul Mark Newland, citat de agenţia britanică Press Association.

"Am putut, la fiecare etapă, să-l iniţiem în modul nostru de lucru, de la pregătirea operaţiunii, la aranjarea navei şi capturarea celor 45 de pachete de cocaină", a declarat acesta.

"Este un tânăr care are trei sau patru ani de experienţă militară profesională în spatele lui", a adăugat Newland. "Contribuie la toate nivelurile. Este un ofiţer profesionist şi foarte perspicace", a mai spus el.

"Reacţionează aşa cum mă aşteptam de la un ofiţer cu experienţa şi maturitatea sa în acest gen de operaţii", a precizat acesta.

Prinţul William, în vârstă de 26 de ani, trebuie să petreacă cinci săptămâni pe Iron Duke, în cadrul unui curs de pregătire intensiv în Marina Regală, care durează două luni.

(11:48)

Ne puteți urmări și pe Google News