Schimbare de sex la numai 17 ani

Schimbare de sex la numai 17 ani

Britanica Sarah Thornton vrea să devină „Alex“ până la majorat.

Sarah Thornton, o adolescentă din Anglia, îşi doreşte să devină bărbat înainte să ajungă la majorat. Decizia lui Sarah nu a fost însă acceptată uşor de familie. Sora ei mai mare, Vanessa, a refuzat să mai vorbească cu ea, în timp ce părinţii nu pot scoate capul din casă, fiindu-le ruşine de vecini. Cu toate acestea, fata este decisă să devină Alex cu acte în regulă, după ce va finaliza cele două operaţii, o dublă masectomie şi o histeroctomie.   „La 16 ani m-a rugat să nu îi mai spun Sarah, ci Alex“, a povestit Elizabeth Thornton, mama adolescentei. „Mi-am dorit întotdeauna să am o fată, să-i pot cumpăra rochii şi să o văd mireasă, însă acum sunt nevoită să mă adaptez şi să-i cumpăr fetei mele un sutien care să-i ascundă sânii“, a completat supărată Elizabeth. „Când mi-a spus prima dată, am crezut că glumeşte, dar am vorbit cu doctorul ei şi am aflat că deja este hotărâtă. Mai mult, doctorul a decis că operaţia va fi un lucru benefic pentru Sarah, care suferă de depresie“, a povestit mama ei. „De mică a fost mai băieţoasă, dar am crezut că se va schimba odată cu adolescenţa. Din păcate, situaţia s-a agravat odată cu trecerea anilor. Sarah a devenit complexată şi retrasă şi abia a reuşit să-şi facă doi-trei prieteni“, a adăugat şi tatăl ei pentru „Daily Mail“. De mică şi-a dorit să fie băiat Schimbarea lui Sarah a început de la vârsta de nouă ani, când şi-a rugat colegii să o strige „Lee“ şi refuza să fie văzută în compania surorii ei sau a altor fete la şcoală. „Colegii au început să râdă de mine şi să mă numească ciudată sau «fata-bărbat». Toată lumea mă ura“, şi-a amintit Sarah.

Părinţii ei sunt gata să plătească aproape 170.000 de euro pentru a o vedea pe Sarah liniştită, chiar dacă ei nu-i împărtăşesc părerile: „Cu toate că ea este convinsă că va fi fericită ca băiat, noi nu ştim încă cum se va adapta“.

Ne puteți urmări și pe Google News