Ioana Lupea: "Dacă parlamentul de la Roma va adopta pachetul legislativ de urgenţă privind securitatea internă, Italia încetează să mai fie un stat de drept."
Evenimentul va trece, cel mai probabil, neobservat. Consiliul European nu a emis o silabă despre incendierea taberelor de romi şi distrugerea prăvăliilor unor imigranţi asiatici sub ochii autorităţilor din Milano, Napoli şi Roma. Iar liderii UE l-au primit pe Silvio Berlusconi ca pe un vechi camarad de gaşcă, şi nu cu întrebările cuvenite unui şef de executiv ce încearcă să impună un regim de mână forte în interiorul Uniunii Europene.
Noua criză constituţională creată de Irlanda îi împiedică pe liderii europeni să vadă pădurea din cauza copacilor. Italia renunţă treptat la libertate şi la toleranţă, valori fondatoare ale UE, edificând un model european de democraţie limitată, sursă de inspiraţie pentru ţări cu instituţii fragile şi corupte şi cu cetăţeni lipsiţi de solidaritate, ca România. Silvio Berlusconi, premierul care şi-a oprit prin lege procesul de corupţie, poate fi un exemplu şi un alibi pentru Bucureşti. Dacă instituţiile UE se vor preda în faţa Romei, foarte curând nu vor mai putea obliga niciun stat să îndeplinească criteriile politice. Legile securităţii zămislite de ministrul de interne Robert Maroni suspendă norme constituţionale, drepturi fundamentale, chiar economia de piaţă instaurând starea de excepţie. Ce prevede acest pachet de acte normative (un decret-lege adoptat deja şi o lege ce va fi discutată de parlament luna viitoare) tratat cu indiferenţă vinovată de opinia publică italiană şi de Uniunea Europeană? Decretul îngheaţă 100.000 de procese de furt, răpire, vătămare corporală, fraudă şi corupţie, pentru a face loc în instanţe unor „fapte mai grave“. Printre fericiţii beneficiari, poliţiştii care aproape au ucis în bătaie jurnalişti şi protestanţi antiglobalizare în timpul summitului G8 de la Genova din 2001, trei oficiali acuzaţi de mită în scandalul internaţional „petrol contra hrană“ şi, bineînţeles, ultimul pe listă, însuşi Berlusconi.
Legea privind siguranţa propune scoaterea armatei pe străzile oraşelor italiene. 3.000 de soldaţi exersaţi în Afganistan şi fosta Iugoslavie vor lupta cot la cot cu carabinieri şi voluntari civili împotriva criminalităţii urbane. Imigranţii ilegali vor putea fi închişi fără proces timp de patru ani şi deportaţi, iar acest statut va reprezenta o circumstanţă agravantă în cazul comiterii unei infracţiuni. Proprietarii de imobile vor face închisoare dacă închiriază locuinţe unor persoane fără drept de rezidenţă. Agenţiilor care transferă bani, cum este Western Union, le va fi interzis să presteze acest serviciu pentru aceeaşi categorie. În marile oraşe italiene, vor fi numiţi „împuterniciţi speciali pentru romi“, care vor avea dreptul să verifice domiciliile şi veniturile unor cetăţeni, inclusiv comunitari.
Chiar dacă oficial nu va fi instaurată starea de asediu - nici nu ar avea cum, din moment ce Constituţia italiană nu prevede o asemenea măsură -, cuvintele folosite de Silvio Berlusconi o enunţă. „Zonă militară“, „armată a răului“, „stare de urgenţă ca după cutremur sau erupţia unui vulcan“ sunt sintagme ce denumesc nu pericole iminente şi fatale pentru Italia, ci nivelul infracţionalităţii aflat, potrivit statisticilor europene, mult sub al altor state UE, şi chestiunea gunoiului din Napoli. Situaţii ce într-un stat de drept se rezolvă prin aplicarea legii, şi nu prin măsuri excepţionale. „O demonstraţie a prezenţei statului“, explică ministrul italian al apărării, Ignazio la Russa, posibila implicare a armatei în treburile interne, ca şi cum statul nu-şi poate face simţită prezenţa decât prin forţă şi violenţă. Necesitatea care stă la baza acestui pachet de legi este o ficţiune în care italienii cred şi pe care guvernul Berlusconi o utilizează, deliberat, pentru a-şi spori controlul şi puterea. Pasivitatea opiniei publice îşi are sursa, probabil, în convingerea că pachetul de legi nu va intra în vigoare, cel puţin nu în forma propusă de guvern. Silvio Berlusconi deţine însă majoritatea în parlament şi depinde de decizia lui ca proiectul să devină lege, aşa cum s-a întâmplat cu decretul de suspendare a proceselor. Este adevărat că Italia are o veche experienţă în stări de asediu pentru cauze de ordine internă, dar nici acesta nu este un motiv de linişte. Dacă până la urmă armata va fi scoasă pe străzi şi proprietarii de imobile vor împărţi celulele cu clienţii lor declaraţi „ilegali“? Silvio Berlusconi poate fi, pentru Italia, ce a fost Vladimir Putin pentru Rusia. „Nopţii geamurilor sparte“ - cum a fost numită de presă operaţiunea de vandalizare a magazinelor comercianţilor asiatici - îi poate urma o democraţie limitată, eufemismul pentru noul autoritarism de tip rusesc sau chinezesc. La finalul eseului său despre Orwell, filosoful american Richard Rorty formulează o concluzie tulbură toare: „Cum vor fi viitorii noştri conducători? Nu va fi ceva determinat de niciun adevăr amplu despre natura umană şi relaţia ei cu adevărul şi dreptatea, ci va fi determinat de o mulţime de mici fapte contingente“.
Citiţi şi: Guvernul pentru salvarea lui Silvio Berlusconi
Recomandările noastre
