Mandatul membrilor Curţii de Conturi nu a fost prelungit

Mandatul membrilor Curţii de Conturi nu a fost prelungit

Şedinţa plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului a fost suspendată, astăzi, fără a se reuşi prelungirea mandatului membrilor Curţii de Conturi.

Secretarii celor două Camere au constatat, în urma apelului nominal, existenţa cvorumului, dar numărul total de voturi a arătat că acesta nu există. După al doilea apel nominal s-a constatat lipsa cvorumului, iar şedinţa s-a suspendat.

În cadrul dezbaterilor, prelungirea mandatului membrilor Curţii de Conturi a fost contestată de senatorul PRM Gheorghe Funar care a susţinut că nu există temei legal pentru o astfel de decizie.

"În baza prevederilor legale, mandatul pentru preşedinte, vicepreşedinte şi ceilalţi membri ai conducerii Curţii de Conturi este de şase ani. Au trecut şase ani. În opinia mea, nu avem temei legal pentru a adopta o asemenea hotărâre", a spus Funar.

Pe de altă parte, deputatul PSD Valer Dorneanu a argumentat că această prelungire a mandatelor este o necesitate.

"Suntem în următoarea dilemă: avem o instituţie fundamentală a statului de care depinde în această vară administrarea, gestionarea şi primirea fondurilor europene, de care depinde modul de cheltuire a banului public, avem o instituţie a cărui mandat al aparatului său într-adevăr a expirat, dar avem o problemă de soluţionat", a declarat Dorneanu.

El a explicat că actualii membri ai Curţii de Conturi au fost numiţi în baza vechii Constituţii, care stipula că mandatul acestora este de şase ani, dar Legea fundamentală revizuită din 2003 a modificat durata mandatului la nouă ani.

O poziţie similară a avut şi senatorul PC Gavrilă Vasilescu: "Avem posibilitatea, fără să avem temerea că încălcăm ceva, să putem prelungi mandatul membrilor Curţii de Conturi. Suntem într-un blocaj pe care noi l-am creat şi tot noi trebuie să-l dezlegăm", a afirmat Vasilescu.

La rândul său, deputatul PSD Aura Vasile le-a sugerat parlamentarilor care susţin că nu se poate prelungi mandatul Curţii de Conturi să propună o sesiune extraordinară a Parlamentului în care să rezolve problema.

Plenul reunit al Parlamentului urma să voteze miercuri prelungirea mandatului consilierilor de conturi, inclusiv exercitarea funcţiilor pe care aceştia le ocupă la Curtea de Conturi până la data de 30 septembrie 2008, în condiţiile în care mandatul acestora s-a încheiat pe 31 mai.

(12:35)

Ne puteți urmări și pe Google News