Cum a fost învinsă blocada Armatei Roşii cu bomboane şi saci de făină paraşutaţi de aliaţi.
Se împlinesc zilele acestea 60 de ani de la prima criză majoră a Războiului Rece. Pe 24 iunie 1948, Uniunea Sovietică bloca accesul stradal şi pe calea ferată spre Berlinul de Vest. „Blocada“, una dintre cele mai dure din istorie, a ţinut până pe 11 mai 1949, când URSS a permis sosirea ajutoarelor americane, britanice şi franceze, care fuseseră trimise până atunci pe calea aerului în Berlinul de Vest. Germania a devenit mai târziu motorul economic al Europei şi pentru că în urmă cu şase decenii avioane franco-britanicoamericane n-au lăsat Berlinul de Vest să moară de foame.
Istoria s-a scris aşa: pe 9 mai 1945, Al Doilea Război Mondial începea să iasă din prezent şi să intre în cărţile însângerate de istorie. Trupele sovietice şi cele occidentale (americane, britanice şi franceze) erau în Berlinul divizat: de-o parte comuniştii lui Stalin, de cealaltă „aliaţii“: francezii, englezii şi americanii.
Pe 18 iunie, cele trei sectoare occidentale au promulgat legi care scoteau din circulaţie moneda de ocupaţie şi introduceau marca germană - mijloc de presiune asupra lui Stalin pentru reunificarea Germaniei. Inutil, fireşte, pentru că legile de război sovietice spuneau altceva: că vor stăpâni până acolo unde Armata Roşie a ajuns. În plus, ruşii fuseseră invadaţi de două ori de Germania în precedentele trei decenii şi ar fi vrut-o demilitarizată. Declanşarea blocadei Pe 24 iunie 1948, Uniunea Sovietică a blocat accesul la cele trei sectoare occidentale ale Berlinului, aflate în interiorul zonei controlate de sovietici, oprind accesul rutier şi traseele de cale ferată care treceau prin Germania controlată de sovietici. Puterile occidentale nu negociaseră cu sovieticii un pact care să garanteze libera circulaţie.
E momentul când intră în scenă generalul Lucius D. Clay, comandantul zonei de ocupaţie americane din Germania, care a propus trimiterea unei coloane blindate rutiere paşnice, pe autostradă, spre vestul Berlinului, coloană care să fie capabilă să se apere în cazul în care ar fi oprită sau atacată. Preşedintele american Truman a considerat prea riscantă această variantă. Aşa s-a ajuns la ideea Podului aerian. Pe 25 iunie s-a lansat ordinul unui masiv Pod aerian. Pe 26, avioanele americane zburdau deja pe cerul Berlinului. S-au transportat astfel tone de provizii, mâncare, cărbuni, bomboane. Gail Halvorsen, pilot în Forţele Aeriene ale SUA, a fost cel care a avut ideea aruncării de dulciuri şi de gumă de mestecat cu paraşute minuscule (operaţiunea „Little Vittles“). NEMŢII FAC BILANŢUL Unde e America de altădată? În această săptămână vor avea loc mai multe manifestări dedicate ajutorului dat germanilor de aliaţi, în special de americani. Associated Press relatează că marea aniversare a celor 60 de ani va avea loc joi, la Berlin, şi că nemţii sunt conectaţi la ce se întâmplă în prezent peste Ocean, fiind, în majoritate, susţinători ai candidatului democrat la preşedinţie, Barack Obama.
Germanii şi-au arătat în repetate rânduri gratitudinea pentru ajutorul dat de americani. Pe 11 septembrie 2001, de pildă, 200.000 de nemţi au purtat în Berlin tricouri cu mesajul „We are all New Yorkers“ („Suntem toţi newyorkezi“). Datele statistice arată însă că doar 31% dintre germani au o părere favorabilă despre Statele Unite (în 2000, procentul era de 78%). Războiul din Irak a fost devastator şi în opinia publică din Germania. Momentul ’48-’49 a rămas adânc în conştiinţa nemţilor, care cinstesc an de an memoria celor 80 de piloţi care s-au prăbuşit în timpul operaţiunilor Podului aerian asigurat pentru a-i salva pe cei 2,5 milioane de vest-berlinezi deveniţi prizonieri în propriul oraş.
Podul aerian a presupus 277.000 de zboruri (în jur de 200/ zi). Dagmar Horner, care avea în ’48 doar 6 ani şi trăia în zona de ocupaţie britanică din Berlin, îşi aminteşte perfect epoca în care „ne jucam printre ruine, unde un morcov era un lux şi mama ne făcea haine din hainele ei“. O bucurie pentru copiii de atunci: joi, la Berlin, va fi prezent şi Gail Halvorsen, supranumit „Unchiul Ciocolată“, cel care le paraşuta micilor berlinezi dulciuri şi gumă de mestecat. Gail are 86 de ani şi nu va lipsi de la petrecerea de la Aeroportul Tempelhof. Nici cancelarul Angela Markel n-a uitat să le mulţumească aliaţilor: „Fără Podul aerian, istoria s-ar fi derulat altfel“. CRONOLOGIE NATO, născut din criza Berlinului
> 24 iunie 1948 - începe „Blocada Berlinului“, URSS împiedicând accesul la cele trei sectoare occidentale ale Berlinului (după război, Germania a fost divizată între estul comunist şi vestul rămas sub stăpânire occidentală); > 25 iunie 1948 - generalul Lucius Clay ordonă iniţierea Podului aerian care să salveze Berlinul de Vest; > 26 iunie 1948 - primele zboruri americane cu provizii; > 4 aprilie 1949 - în contextul crizei berlineze, marile puteri occidentale au semnat Tratatul Atlanticului de Nord, punând bazele NATO; > 16 aprilie 1949 - apogeul Podului aerian: un avion al aliaţilor ateriza în Berlin la fiecare minut; > 11 mai 1949 - la ora 23.59, URSS şi-a ridicat blocada, însă Podul aerian a luat sfârşit abia pe 30 septembrie 1949, occidentalii vrând să se asigure că berlinezii din vest au suficiente provizii pentru situaţia în care sovieticii ar fi reinstituit blocada.
Recomandările noastre
