Incendiu în cartierul Rahova

Incendiu în cartierul Rahova

Două femei, mamă şi fiică, au rămas pe drumuri, după ce apartamentul în care locuiau a fost mistuit de flăcări.

De asemenea, alţi şapte locatari au fost evacuaţi din cauza fumului gros şi a riscului ca focul să se extindă.

"Eu am plecat din casă pentru că a trebuit să scot câinii şi mama săraca umbla să-şi facă nevoia, cu lumânarea. Cred că s-a împiedicat şi a căzut cu lumânarea pe jos. E plastic, e linoleum pe jos. S-ar putea să se fi topit şi a luat foc", spune una dintre locatarele apartamentului, potrivit Realitatea.

Cinci echipaje de pompieri au intervenit imediat, iar incendiul a fost stins în mai puţin de o oră. Pompierii vor stabili de la ce a pornit focul.

(09:15)

Ne puteți urmări și pe Google News