Odată ieşiţi din cursa pentru Primăria Capitalei, candidaţii care chemau la vot în primului tur de scrutin au lipsit ei înşişi în al doilea.
Social-democratul Cristian Diaconescu, clasat al treilea pe 1 iunie (12,3%), şi liberalul Ludovic Orban, care i-a urmat (11,8%), au stat cu ochii pe televizor să urmărească, pas cu pas, cursa finală, dar au ales absenteismul. Alţi doi candidaţi, aflaţi la egalitate în turul întâi, dar la numai 1,47%, Codrin Ştefănescu (PC) şi Aurelian Pavelescu (PNŢCD) nu doar că au mers la vot pentru Sorin Oprescu, dar au bătut şi secţiile de votare în sprijinul său. La partid - da, la vot - nu Discret, după primul tur, mai ales după ce PSD l-a susţinut făţiş pe Oprescu, Diaconescu a rămas ieri acasă, la televizor. „Mai pe seară mă duc la partid, dar la vot n-am de ce să merg. Candidat la sectorul 2 nu am, iar la Capitală am puncte de vedere diferite de ale celor doi“, şia explicat el opţiunea. Nici Blaga, nici Oprescu nu l-au căutat pentru a-i adopta puncte din program în schimbul susţinerii. Absent şi el de la vot, dar prezent la partid, pentru Andrei Chiliman, Ludovic Orban spune că nici n-a susţinut vreodată că va merge să pună ştampila în turul doi.
„Ce am declarat (după anunţarea rezultatelor - n.r.), rămâne valabil şi atât“, a evitat el să mai comenteze dacă presiunile din partid i-au schimbat opţiunea între cele două tururi. Într-un interviu EVZ de pe 29 mai, înaintea primului tur, Orban excludea însă absenteismul. „Evident că merg la vot (pe 15 iunie - n.r.). O să votez cu un candidat care răspunde orientărilor mele politice, cu un program cât mai apropiat de al meu“, spunea el.
Conservatorul Ştefănescu a întârziat 90 de minute peste ora programată, dar a votat. „Am avut nişte probleme cu Piedone. Campania asta murdară l-a afectat. Nu e aşa călit cu politica“, spune Ştefănescu. A pus ştampila „pe Oprescu şi pe Piedone, normal“. Tot de partea lui Oprescu, prin votul personal, dar şi prin reprezentanţii PNŢCD mobilizaţi în secţii, a fost şi Pavelescu.