Miniblu, lumea micuţilor în sistem de franciză

Miniblu, lumea micuţilor în sistem de franciză

Cu o investiţie de cel mult 25.000 de euro, întreprinzătorii din oraşele mari pot alege să vândă produse pentru copii şi gravide.

Născut în 2003 în cadrul lanţului de farmacii Sensiblu, conceptul Miniblu reuneşte astăzi cele mai multe magazine din România cu produse pentru bebeluşi şi copii cu vârste de până la 8 ani. Strategia pe care se bazează conducerea magazinelor Miniblu este că, în acel loc, cumpărătorul poate găsi tot ce are nevoie un copil chiar de dinainte de a se naşte.

Adică, Miniblu comercializează articole pentru gravide, pentru alăptare, cărucioare şi accesorii, hăinuţe şi încălţăminte pentru copii mai mici sau mai mari. În plus, pe rafturi sunt expuse multe jucării: din pluş, din plastic, creative şi educative, locuri de joacă, leagăne, rechizite şi ghiozdane. Nu lipsesc nici cărţile pentru copii, CD-urile şi DVD-urile despre şi pentru bebeluşi, nici produsele pentru baia şi igiena copilului: oliţe, cădiţe, creme, şampon, săpun, ulei etc. Produsele pentru bebeluşi, la mare căutare Cu aproximativ un an în urmă, compania a decis să se extindă în sistem de franciză, iar astăzi are deschise deja cinci unităţi francizate. Întreprinzătorii sunt interesaţi să aibă o asemenea afacere datorită faptului că produsele pentru copii sunt mereu căutate, iar investiţia nu este foarte mare. Pe lângă taxa de franciză de 5.000 de euro, care include programe de training cu angajaţii şi manualul operaţional, cei interesaţi de afacere trebuie să mai investească nişte bani în amenajarea magazinului.

Magazinul trebuie să aibă o suprafaţă cuprinsă între 80 şi 150 de metri pătraţi şi trebuie să fie situat în zone comerciale cunoscute din oraşe cu peste 60.000 de locuitori. Pentru ca amplasamentul să capete imaginea Miniblu e necesară o sumă de 12.000- 20.000 de euro, în funcţie de dimensiune şi lucrările necesare. Aceşti bani acoperă amenajarea magazinului, mobilierul şi sistemul informatic. Afaceri de 7 milioane de euro Contractul se încheie pe o perioadă de cinci ani, timp în care francizatul va plăti o redevenţă de 3% din vânzările lunare. Pentru a funcţiona, o unitate francizată are nevoie de patru angajaţi, ne-a spus Daniela Timoficiuc, managerul de franciză. Potrivit reprezentantului companiei, principalele calităţi pe care trebuie să le aibă potenţialul francizat sunt „dorinţa de a avea succes în afacere, capacităţi organizatorice şi administrative“. Întreaga reţea de magazine a avut, anul trecut, o cifră de afaceri de peste 7 milioane de euro. Pentru acest an, conducerea Miniblu se aşteaptă la dublarea businessului. EXTINDERE Răzvan Vălcăneanţu 25 de magazine în toată ţara Iniţial, Miniblu nu era decât o zonă special amenajată în cadrul farmaciilor Sensiblu, unde clienţii puteau cumpăra produse pentru bebeluşi. În paralel, a fost dezvoltată şi reţeaua independentă de magazine, primul magazin exclusiv Miniblu fiind deschis în 2004. Ulterior, compania a fost preluată de fondul de investiţii Gemisa. Noua conducere a ales strategia dezvoltării accelerate. Astăzi, în România funcţionează 25 de magazine Miniblu, dintre care cinci sunt operate în sistem de franciză.

Acestea sunt amplasate în oraşe precum Bucureşti, Ploieşti, Timişoara, Arad, Cluj, Oradea, Bacău, Piteşti, Sibiu, Iaşi, Târgu-Mureş, Constanţa, Bistriţa, Alba-Iulia, Satu- Mare, Oradea şi Suceava. Această reţea distribuie în exclusivitate câteva mărci internaţionale cunoscute dedicate copiilor: Orchestra, Pomme, Framboise, Max Cosi, Quinni, Stokke, Lamaze sau Bontempi. CONTRACT Fişa francizei Miniblu

Taxa de franciză: 5.000 de euro Investiţia pentru amenajarea magazinului: 12.000-20.000 de euro Suprafaţa magazinului: 80-150 metri pătraţi Redevenţă lunară: 3% din vânzările nete Durata contractului de franciză: cinci ani Număr de magazine Miniblu: 25 Număr de unităţi francizate existente: 5

Ne puteți urmări și pe Google News