Doamna comediei romĂneşti a primit aseară premiul pentru întreaga carieră la Gala TIFF, de la Teatrul Naţional din Cluj.
La 56 de ani de carieră bătuţi pe muchie, Tamara Buciuceanu-Botez spune că „există bunici în teatru de care trebuie să ascultăm”. Intimidată la început de flash-urile fotografilor, marea actriţă s-a pus pe poveşti la o conferinţă de presă care s-a lăsat cu hohote de râs, vineri, la Hotel City Plaza din Cluj. „Nu mi-e ruşine să spun că peste două luni împlinesc 79 de ani, iar mâine împlinesc 56 de ani de teatru.
Adică o jumătate de secol, plus 6 ani, e ceva, nu? «Băi, pe tine trebuie să te trecem în Guiness Book», îmi spunea un coleg de la Bulandra”.
Un premiu pentru carieră i-a fost oferit lui Catherine Deneuve, iar un altul, de excelenţă, maestrului Radu Beligan.
Născută pe 10 august 1929 la Tighina (Republica Moldova), Tamara Buciuceanu-Botez a trecut Nistrul în 44, în plin război, la Iaşi. Acolo şi-a început, în 1948, studiile de actorie Institutul de Teatru "Vasile Alecsandri", însă a absolvit la Bucureşti, la clasa profesorului Ion Bălţăţeanu, în 1952. Părinţii, ambii cu studii la Conservator, i-au dat primul „ghiont” înspre lumea scenei.
„Sâmbăta, în casa noastră se adunau prietenii părinţilor. Eu aveam şapte ani, sora mea Iulia cinci, şi dădeam spectacole: ea era pianistă, eu dirijor. Ni se spunea mereu ”faceţi întotdeauna exact ce vă place”. Aşa că eu eram tot timpul în rândul întâi la teatru”, a povestit actriţa.
Roluri regeşti şi un „prinţ consort”
I-a cucerit pe regizori şi pe spectatori de la primul spectacol, „Marfa”, unde juca alături de Geo Barton.
„Din prima zi a fost Dumnezeu cu mine, am avut succes şi după aceea am fost distribuită în fiecare piesă care se juca”. Nu e nici un nume prestigios în teatrul şi în filmul românesc alături de care Tamara Buciuceanu să nu fi stat pe scenă sau în platou, de la Grigore Vasiliu Birlic, Ştefan Mihăilescu-Brăila („Louis de Funes al nostru”), Octavian Cotescu („care mi-era când sot, când unchi, când socru”) la Gina Patrichi, George Constantin.
„Am jucat zeci de roluri extraordinare şi am călătorit în 40 de capitale, în comunităţi româneşti care m-au primit cu lacrimi în ochi. Sunt fericită că publicul încă mă iubeşte şi mă respectă. Veniţi doar şi vedeţi finalul la „Mamouret”, la Bulandra!”. Din sală, îi ţinea pumnii la fiecare spectacol soţul ei, doctorul Botez, care s-a stins acum 14 ani. „Îşi lua extraveralul şi stătea în ultimul rând, tremura tot pe scaun, dar la final zicea: „Sunt fericit să fiu prinţul consort””.
Coana Chiriţa, la braţ cu Isoscel
Dacă teatrul a fost „ca o religie, iar locul unde jucam, un fel de biserică”, filmul i-a fost puţin mai străin, deşi a apărut în peste 25 de producţii, ultima fiind „Nunta mută” al lui Horaţiu Mălăele, prezentată în premieră la TIFF. „La filme, mi se părea curios cănd auzeam „motor!”, „acţiune!” şi ni se spunea „nu vă mişcaţi”, că noi la teatru nu puteam sta locului”. Posteritatea i-a împărţit echilibrat celebritatea, cu două roluri imprimate adânc în memoria publicului: Coana Chiriţa, în teatru, şi profa de mate Isoscel, în film.
„Mi s-a spus că am rămas de legendă ca profa de mate, ceea ce nu-i rău. M-au iubit foarte tare liceenii mei” şi-a amintit actriţa despre echipa din „Liceenii” (1987). Celălalt rol de legendă, Coana Chiriţa, e unul pe care l-au reuşit puţini, pentru că „îţi trebuie o tonă de energie”. Are în spate o carieră impresionantă, peste 15 premii de interpretare, însă „pentru mine, cuvântul vedetă nu există, ci artist bun sau rău. Nu mi-a plăcut să judec niciodată, dar asta cu vedetele mari e prea cumva…”
INVITAŢI
Deneuve şi Băsescu, pe covorul roşu
TIFF-ul şi-a întins aseară covorul roşu la Teatrul Naţional din Cluj, de la 20.30, după un maraton de filme, întâlniri cu cineaşti şi petreceri. Ceremonia de închidere n-a dus lipsă de glamour, cu diva cinema-ului francez, Catherine Deneuve, şi preşedintele Traian Băsescu printre oaspeţii de onoare ai festivalului. Vedeta franceză a sosit ieri la Cluj, iar prima oprire a fost o proiecţie de gală a filmului „Vremuri schimbătoare/Les temps qui changent“, în regia lui André Téchinè, la Cinema Republica, de la ora 18.00. Alături de Gérard Depardieu, Catherine Deneuve face aici unul dintre rolurile memorabile din cariera sa. Oficial, festivalul se închide în această seară, de la 18.00, cu filmul „Cassandra’s Dream“, în regia lui Woody Allen.