Câinii comunitari din municipiul Vulcan sunt exterminaţi şi aruncaţi la groapa de gunoi a oraşului.
Nicolae Petroi, directorul firmei de ecarisaj aflate în subordinea primăriei, a recunoscut că maidanezii sunt omorâţi la cererea primarului Gheorghe Ile. „Nu ştiu exact cine ce a făcut câinilor, că nu am fost după hingheri prin oraş. Cert este că, timp de patru ani, domnul Ile îmi telefona zilnic că nu îl interesează ce se întâmplă, că toţi câinii trebuie să dispară. Mi-a spus şi să îi omorâm, dacă trebuie, dar numai să scăpăm de ei. Ce au făcut hingherii acum nu ştiu“, declară Petroi.
„Câinii erau omorâţi şi venea un tractor cu numărul PMV 03, care-i aducea la groapa de gunoi. Apoi erau imediat îngropaţi de un buldozer aflat la groapa de gunoi“, spune consilierul local Alina Cărstoiu. Oamenii care trăiesc în zona gropii de gunoi a oraşului şi cei care îşi păstoresc vitele în zonă spun că au mai văzut cadavre de câini la groapa de gunoi şi că au fost situaţii în care cei de la ecarisaj i-au îngropat acolo.
„Nu e treaba primarului“ Primarul Gheorghe Ile spune că nu este responsabilitatea lui ce se întâmplă cu câinii. Potrivit lui Ile, pentru maidanezi a fost creat un adăpost din banii de la bugetul local, iar firma de ecarisaj se ocupă de capturarea lor. „Această activitate este licitată de Almaserv. Primăria are contract cu cei de la Codlea pentru câini, dar amănunte nu pot să dau, că nu e problema primarului“, a precizat Gheorghe Ile.
În Valea Jiului, sute de maidanezi trăiesc liberi pe stradă şi, zilnic, medicii de la urgenţă spun că ajung oameni muşcaţi de câini. Toate primăriile alocă fonduri pentru ecarisaj ori pentru hrana maidanezilor care ajung în adăposturi. Multe persoane vin şi răscumpără animalele, care se întorc din nou pe străzi.
PROCES AMÅNAT BUCUREŞTI. Avocatul Daniel Dumitru, de la „Urban şi asociaţii“, a înregistrat ieri cererea de chemare în judecată a municipalităţii, în ceea ce se va numi „Procesul maidanezilor“. Dosarul a primit termen tocmai la 4 septembrie, din cauza vacanţei judecătoreşti. Persoanele muşcate de câini pot trimite avocaţilor datele şi chitanţele care dovedesc cheltuielile cu tratamentele antirabice, pe adresa iulian.urban@gmail.com.