Renault a reuşit să depăşească pragul de un milion de Loganuri vândute până la începutul acestei luni, după nici patru ani de la lansarea oficială, anunţă publicaţia franceză „Le Figaro“.
Cererea pentru acest model a crescut mult în ultima vreme. În primele patru luni din 2008, constructorul francez a vândut 168.000 de Loganuri, cu 85% mai mult decât în perioada similară din 2007. Conceput mai ales pentru ţările emergente, Logan a devenit treptat un mijloc de întărire a poziţiei Renault pe pieţele din Europa de Vest.
Principala piaţă a Loganului rămâne România, unde s-au vândut anul trecut 100.000 de modele, urmată de Rusia. Pentru a face faţă cererii, Renault a decis să mărească producţia de Logan. După 420.000 de modele produse în 2007, dintre care 220.000 în România, grupul vrea să producă anul acesta 955.000 de unităţi, iaAr anul viitor 1,1 milioane.